Sari la conținut

Proteste în 11 penitenciare din ţară

Mai mulţi deţinuţi protestează pe acoperişul Penitenciarului din Botoşani 

„Vrem condiţii!”, au strigat cei câţiva deţinuţi care au ajuns până pe acoperişul Penitenciarului din Iaşi.

„Azi-noapte, la ora 2, au intrat peste ei în cameră, mascaţii. Are trei coaste rupte”, susţine ruda unuia dintre cei încarceraţi acolo.

Protestele a început acum două zile, la penitenciarul de la Iaşi. Deţinuţii au rupt plasele de sârmă de la ferestrele celulelor, au dat foc saltelelor şi au reuşit să urca pe acoperiş. 500 de condamnaţi de acolo sunt în greva foamei. Noptea trecută, conducerea penitenciarului a cerut ajutorul trupelor speciale de la Jandarmerie. Dimineaţă, condamnaţii le-au spus rudele că ar fi fost bătuţi. Familiile au mers la închisoare să vadă ce s-a întâmplat, dar programul de vizite a fost suspendat.

Au intrat peste deţinuţi şi i-au omorât în bătaie”, reclamă ruda unuia dintre deţinuţi.

La 1 dimineaţa a fost ridicat din pat. În cameră nu l-au bătut, dar unde l-au dus l-au bătut rău de tot. Am înteles că are o mână ruptă”, susţine o altă rudă, sub protecţia anonimatului.

La Penitenciarul Botoşani, 15 condamnaţi au reuşit să treacă de gratii, de măsuri de securitate şi de gardieni. Au ajuns pe acoperişul închisorii şi refuză să coboare de acolo.

La Tulcea, condamnaţii şi-au scos hainele pe fereastră şi le-au dat foc în semn de solidaritate cu ceilalţi deţinuţi din ţară. Acolo, protestul s-a încheiat în jurul ore 17:00.

Vor condiţii mai bune de cazare şi graţiere. Ceea ce a produs acest eveniment a fost o coalizare, în urma emisiunilor de televiziune vizionate care au prezentat situaţii similare din alte penitenciare”, spune Ionuţ Rotaru, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Tulcea.

Sunt proteste şi la Penitenciarul Rahova din Bucureşti, locul în care sunt încarcerate multe VIP-uri, şi la Poarta Albă, Oradea, Miercurea Ciuc, Vaslui, Giurgiu şi Brăila. Cei mai recent alăturaţi protestelor sunt deţinuţii din penitenciarul Bistriţa. Mai mulţi dintre ei s-au urcat pe acoperişul clădirii.