Protestele de la uzina Dacia au încetat. Producția de mașini a fost reluată

Data publicării:
21032013 20dacia-56086

Actualizare ora 16.00. Primele de Paște și Crăciun vor fi mențiunte, iar orele suplimentare se vor plăti. În ceea ce privește salariile, patronatul acceptat o creștere cu 5%, față de 20% cât au cerut muncitorii.Negocierile între sindicaliștii și patronat se reiau marți. Dacă părțile nu vor ajunge, săptămâna viitoare, la un consens asupra procentului cu care se vor majora salariile, este foarte posibil să se reia protestele.

Oamenii au venit și joi la serviciu, dar au refuzat să muncească. Muncitorii erau nemulţumiţi de noile prevederi ale contractului colectiv de muncă, prin care erau eliminate orele suplimentare şi primele de sărbători.

După ce liderii sindicali au anunțat înțelegerile încheiate, muncitorii au intrat în uzină și producția, întreruptă de două zile, a fost reluată.

Actualizare 14.10. Un lider sindical a confirmat că s-a ajuns la câteva concluzii. Angajații vor primi în continuare primele de Paște și Crăciun, vor beneficia de plata orelor suplimentare, va fi eliminat controlul cu alcooltestul la intrarea și ieșirea din uzină.

Majorarea salariilor este dezbătută în continuare. Se cere o majorare de 25%, dar conducerea ar fi oferit maxim 5%.

Este a doua zi de proteste.

Potrivit noului contract colectiv de muncă, angajaţii uzinei Dacia din Mioveni nu vor mai primi primele de Paşte şi de Crăciun, iar orele suplimentare nu vor mai fi plătite. În plus, oamenii sunt supăraţi că în august, luna în care se opreşte activitatea uzinei şi toţi angajaţii intră în concediu, vor fi plătiţi cu numai 60% din salariu şi nu 85 la sută cât au primit până acum.

În plus, oamenii susţin că se simt exploataţi. Nu sunt de acord cu faptul că patronii francezi au cerut angajaţilor teste de alcoolemie. De asemenea, ei resping controalele amănunţite de la poartă, de fiecare dată când intră sau ies din fabrică. În total, 10 mii de persoane au refuzat astăzi să mai lucreze în fabrica Dacia. Greva a paralizat câteva ore producţia de la Mioveni.

La Uzina Dacia din Mioveni, în fiecare minut se produce câte un autoturism. Prin urmare, numai în primele ore ale zilei, pierderea a fost reprezentată de contravaloarea câtorva sute de maşini.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...