Sari la conținut

Rănit în explozie, în aşteptarea unui loc în spital

Nici după doi ani de la incendiul din clubul Colectiv cu 64 de morţi şi aproape 200 de răniţi statul nu a rezolvat problema locurilor din clinicile pentru pacienţi cu arsuri grave.

Ultimul exemplu: cazul unui bărbat de 39 de ani din Capitală, rănit grav în explozia care i-a spulberat casa.

Familia susţine că salvatorii care i-au acordat primul ajutor au aşteptat zeci de minute pentru a afla ce spital poate să interneze victima. Coordonatorul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă insistă însă că cei de la faţa locului nu ştiu despre ce vorbesc.

Suzana Mira, sora victimei: „Am ajuns în jurul orei 10.10, la vreo 50 de minute după, timp în care oamenii mă tot sunau. Apoi încă o dată şi încă o dată oamenii îmi spuneau că e încă pe targă. Nu am înţeles de ce nu îl duc la spital”.

Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă: „De ce acest lucru? Pentru că locuri pentru pacienţi arşi nu sunt în fiecare spital, sunt trei spitale care pot primi arşi, şi atunci s-a dorit evitarea situaţiei de a ajunge cu bolnavul la un spital care după aceea să îl transfere la alt spital. Atunci au aşteptat 10 minute în plus după ce au stabilizat bolnavul, ca să îl ducă la spitalul care are loc de el”.