RAPORT TI. România, percepută la fel de coruptă ca Arabia Saudită și Kuweit

Data publicării:
05122012 20m 20coruptie-36968

Organizația Transparency International a detaliat, în documentul dat astăzi publicității, care sunt implicațiile perpetuării acestui fenomen. Raportul TI reflectă exclusiv percepția populației cu privire la nivelul corupției.

„Corupţia continuă să facă ravagii în societăţi din întreaga lume”, constată organizaţia, subliniind asupra unui nivel „dezamăgitor” al corupţiei în zona euro, „în ţările cele mai afectate” de criza economică şi financiară, se arată într-un comunicat, citat de Mediafax.

Transparency International realizează un clasament pe o scară de la zero (nivelul cel mai puternic al corupţiei percepute) la 100 (nivelul cel mai scăzut al corupţiei percepute).

România se plasează în prima treime a clasamentului TI, pe locul 66, din cele 176 țări ierarhizate conform punctajului obținut.

Pe același loc, cu același punctaj ca al României, se află Kuweitul și Arabia Saudică.

În raportul de anul trecut, din 2011, România ocupa locul 75 la nivel mondial.

Ce punctaje au obținut statele europene

Într-un comunicat de presă de azi al organziației, în acest an, Italia şi Grecia se clasează pe locurile 72 şi, respectiv, 94, obţinând doar 42 şi, respectiv, 36 de puncte. Italia pierde trei locuri, iar Grecia 14, în comparaţie cu clasamentul anterior, anunţă Transparency, cu sediul la Berlin.

Italia afişează, astfel, un nivel echivalent cu cel al Tunisiei (41 de puncte), în timp ce Grecia se află la egalitate cu Columbia.

Între ţările afectate recent de criza datoriilor, Irlanda (pe locul 25), Spania (30) şi Potrugalia (33) obţin scoruri mai mari de 60 de puncte.

Mai puţin afectate de criză, Germania se clasează pe poziţia 13, iar Franţa pe locul 22, cu note de peste 70.

Recomandări pentru UE

Transparency recomandă din nou Uniunii Europene (UE) „să accentueze eforturile privind prevenirea corupţiei în cadrul instituţiilor publice”.

Danemarca, Finlanda şi Noua Zeelandă împart prima poziţie în rândul ţărilor celor mai „necorupte”, cu scoruri de peste 90. Japonia şi Marea Britanie se clasează ex aequo pe locul 17, fiind urmate de Statele Unite, pe poziţia a 19-a.

Majoritatea ţărilor afectate de „Primăvara arabă” au scoruri inferioare sau care depăşesc cu puţin 40. Afganistanul, Coreea de Nord şi Somalia ocupă, la egalitate, ultimul loc din clasament (174), cu doar opt puncte fiecare.

Rusia, care ocupă poziţia 133, cu un scor de 28 de puncte, se află în continuare printre cele mai corupte ţări din lume, potrivit Transparency International, dar înregistrează din nou o uşoară ameliorare în clasament, situându-se cu zece locuri mai bine decât în raportul din 2011.

„Este nevoie de mai multă transparență”

Două treimi dintre cele 176 de ţări evaluate obţin scoruri sub 50 de puncte. Potrivit organizaţiei, această situaţie de fapt „demonstrează că este necesar ca instituţiile publice să fie mai transparente”.

Pentru a realiza acest clasament, care reflectă exclusiv percepţia corupţiei, această organizaţie nonguvernamentală (ONG) se bazează pe date colectate de către 13 instituţii internaţionale, între care Banca Mondială (BM), bănci asiatice şi africane de dezvoltare sau Forumul Economic Mondial (FEM).

„După un an în cursul căruia lupta împotriva corupţiei a fost privilegiată, aşteptăm ca guvernele să îşi înăsprească poziţia faţă de abuzurile de putere”, a declarat Huguette Labelle, preşedinta organizației, citată în comunicat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...