Românii renunță să își mai asigure locuințele

Data publicării:
08122012 20asigurari-37519

Firmele de asigurări mai aveau active la finalul lunii septembrie doar 3,3 milioane de contracte facultative de asigurare a locuinţelor, cu o treime mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când existau 4,9 milioane de locuinţe asigurate, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

„Suntem într-o perioadă în care avem scăderi peste tot. Atunci când sistemele, în mod global, sunt în scădere, nu poate decât rarisim să crească o mică componentă a lor", a explicat Ionel Dima, broker de asigurări.

Nici măcar introducerea obligatorie a asigurării locuinţelor, în vara anului 2010, nu şi-a atins scopul. Acum doi ani s-au încheiat aproape 370.000 de poliţe de asigurare. În august 2011 erau 819.000, dar de atunci au început să scadă. La finalul lunii octobrie mai erau în vigoare doar 177.000. Explicaţia este simplă, spun specialiştii.

„Nu s-au aplicat măsurile de rigoare, respectiv amendă pentru cei care nu şi-au încheiat această poliţă, iar cei care au încheiat poliţa văzând acest lucru nu şi-au mai reînnoit poliţele", a subliniat Bogdan Andriescu, preşedintele UNSICAR.

În plus, desele schimbări ale legii i-au făcut pe români să renunţe la asigurare. La Oradea, spre exemplu, sub 5 % din totalul locuinţelor sunt asigurate.

La nivel naţional, la sfârșitul lunii septembrie, aproape 60 % dintre locuinţe nu erau asigurate.

Potrivit brokerilor, companiile de asigurări ar putea ieftini poliţele de asigurare în perioada următoare, pentru că reducerea numărului asiguraţilor pune presiune pe asiguratori într-o piaţă tot mai competitivă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Comunismul nu s-a terminat și nici nu poate să se termine niciodată
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"