Semafoarele inteligente din Bucureşti s-au defectat

Data actualizării: Data publicării:
traficbucuresti

Sistemul inteligent de monitorizare a traficului din Bucureşti, care a costat zeci de milioane de euro, e la pământ, la propriu. Aproape jumătate din senzorii montaţi în asfalt, nu funcţionează şi doar un sfert din semafoarele din Capitală, sunt conectate la centrul de control. Pentru asta plăteşte municipalitatea aproape 100.000 de euro pe lună, iar primarul general anunţă noi investiţii, în acest sistem.

Din cele 434 de intersecţii din Bucureşti, doar 176 sunt conectate la sistemul de management al traficului. În 56 dintre ele, însă, semafoarele inteligente nu mai funcţionează.

Cristian Bălan, director UTI: „Acelea care nu funcţionează şi care nu sunt conectate la Centrul de Control, datorită lucrărilor edilitare, care au afectat fibra optică şi care au afectat conexiunile între centru şi intersecţii.”

În plus, aproape jumătate din senzorii montaţi în asfalt, care trimit semnalul către semafoarele inteligente, sunt defecţi.

Cristian Stroe, consilier în Departamentul de Control al primarului general: „Sunt la momentul acesta 1103 bucle la nivel de Bucureşti, dintre care ieri nefuncţionale erau 450. Foarte mult. Extraordinar de mult”.

Nici în Centrul de Comandă lucrurile nu stau mai bine.

Directorul UTI susţine că echipamentele tehnice şi softul de funcţionare sunt depăşite. În plus, din vară nu mai există un contract de mentenanţă între primărie şi firmă, iar reparaţiile se fac doar punctual.

Alin Vieru, directorul Administraţiei Străzilor Bucureşti: „Ni s-au dat nişte rapoarte cu deficienţele constatate, dar nu avem o persoană specializată care să şi verifice acele raportate de la UTI”.

Primăria Capitalei plăteşte lunar aproape 100.000 de euro pentru funcţionarea sistemului care a fost montat în 2009, cu 20 de milioane de euro. Acum, primarul general anunţă noi investiţii.

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei: „Vrem să avem un contract pe baza căruia cu adevărat traficul să se fluidizeze, chiar şi dacă plătim mai mult.”

Sistemul de control inteligent al traficului funcţionează din 2011. De atunci, Primăria Capitalei a semnat două contracte cu UTI, în valoare totală de aproape 80 de milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 greșeli care îți pot micșora pensia chiar şi cu mii de lei. Ce îți poate tăia din punctaj fără să îți...
Digi FM
Salariile preoților se schimbă din 2027. Cât va câștiga lunar un preot după noua grilă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...
Film Now
Puțini știu că e fiica vitregă a lui Steven Spielberg. Actrița din „Anatomia lui Grey”, apariție rară alături...
Adevarul
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau...
Newsweek
Guvernul Tomac, obligat să indexeze pensiile cu 12% și să elimine CASS. Care pensionari iau 800 lei în plus?
Digi FM
Soția lui Christian Eriksen, sacrificiul făcut din dragoste pentru fotbalist. Viața discretă a femeii care...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce simțim "fluturi în stomac" când suntem emoționați sau nervoși? Explicația surprinzătoare a neurologilor
Digi Animal World
Viața tristă a celei mai bogate pisici din lume. A moștenit peste 1,5 milioane de dolari, dar nu a primit...
Film Now
Jane Seymour și Joe Lando au încercat să fie împreună și în viața reală. De ce nu a funcționat povestea lor...
UTV
Cabral a transmis un mesaj emoționant după divorțul de Andreea Ibacka: „Am zile în care mă țin din inerție”