Sari la conținut

SONDAJ. Ce primar își doresc bucureștenii și ce cred despre Sorin Oprescu

Întrebați dacă Bucureștiul merge într-o direcție bună, 49% dintre respondenți au spus „nu” și doar 41% au spus „da”. 69% dintre bucureșteni cred că Sorin Oprescu îi reprezintă într-o măsură mică sau foarte mică, iar 28% se simt reprezentați de primarul suspendat într-o măsură mare sau foarte mare.

Cu toate acestea, întrebați dacă l-ar mai vota pe Sorin Oprescu la Primăria Generală a Capitalei, în cazul în care s-ar dovedi că acesta este nevinovat, 53% au spus „da”, iar 42% au spus „nu”. Mai mult, Sorin Oprescu este cel mai bun edil pe care l-a avut Capitala (51%), urmat de Traian Băsescu (21%), Viorel Lis și Victor Ciorbea (5%) și Crin Halaicu (2%), potrivit sondajului IRES.

Dacă s-ar pune problema ca unul dintre primarii de sector să ajungă edil al Capitalei, mai mult de jumătate dintre respondenți l-ar vota pe Cristian Popescu Piedone, primarul sectorului 4 (51%). Robert Negoiță, primarul sectorului 3, ar obține 16,7% din voturi, Neculai Onțanu, primarul sectorului 2, ar fi votat de 9,5% dintre bucureșteni, Rareș Mănescu, primarul sectorului 6, ar primi 1,4% din voturi, iar Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, ar avea un scor de doar 0,6%.

Respondenții au făcut și portretul primarului ideal. Acestar trebui să fie în primul rând cinstit ( 98%), să nu fie corupt (96%), să știe să vorbească cu oamenii (95%), să fie intelectual (92%), să nu fie cercetat penal (91%), să fi lucrat până în prezent în administrație (75%), să fie român (65%), să fi condus măcar o firmă (61%), să fie bun orator (59%), să nu fie afiliat politic (47%), să fie tânăr (43%), să fie născut în București (33%), să fie bogat (32%), să nu fi avut altă funcție publică (31%), să nu fie din PSD (24%), să nu fie din PNL (20%).  

Sondajul a fost făcut de IRES pe 812 persoane cu vârsta peste 18 ani, rezidenți ai Municipiului București, prin metoda CATI, și are o marjă de eroare de plus/minus 3,5%.

Explicațiile acestor răspunsuri aparent paradoxale vin de la sociologul Vasile Dâncu: