Sari la conținut

Stânci de 17 tone, îndepărtate cu macaraua

Îndepărtarea celor două stânci prăvălite din munte peste gospodăriile unor familii din comuna sibiană Tilişca nu a fost uşoară. Prima macara adusă de autorități s-a dovedit a fi prea mică.

Adela Mohanu, reporter Digi24: „Operațiunea de îndepărtare a stâncilor continuă, iată, și pe nocturnă. Autoritățile au adus aici reflectoare puternice, care să îi ajute pe alpiniștii utilitari. Ceea ce vedeți în imagini este a doua macara, după ce prima, mai mică, s-a dovedit ineficientă.”

Rocile, cu o greutate de peste 17 tone, au alunecat de pe versant din cauza ploilor abundente din ultima perioadă. Abia după şase ore, stâncile au fost ridicate în siguranță, iar familiile evacuate au putut răsufla ușurate.

Maria Banciu, proprietar casă: „Ne-o ajutat Dumnezeu de am scăpat. Când am văzut că trece peste casă, numai am plâns, altceva n-am făcut.”

Daniela Banciu, proprietar casă: „Un fior foarte mare și emoție și.... ce să vă spun? Foarte greu...”

Peste 50 de oameni, din 12 instituții și firme private au fost angrenate în operațiunea complexă.

Col. Virgil Giurgiu, prim-adjunct ISU Sibiu: „A fost o intervenție de noutate pentru județul Sibiu. Am mai avut intervenții cu căderi de pietre, dar în zone nelocuite, unde s-a putut interveni prin explozibil. S-au căutat metode în așa fel încât pagubele să fie cât mai reduse și cetățenii să nu fie afectați de eventualele căderi de pietre de pe versanți.”

În timpul intervenţiei, circulația peTransalpina dinspre Sibiu a fost deviată pe un drum județean.