Tatăl lui Irinel Columbeanu a murit

Data actualizării: Data publicării:
ion columbeanu youtube

Ion Columbeanu, tatăl lui Irinel Columbeanu, a murit într-un azil de bătrâni din Ghermanești, unde a ajuns cu probleme de sănătate, după o viață în care a avut, vreme de peste 50 de ani, funcții în guvern și l-a ajutat pe fiul său să-și construiască o avere impresionantă.

ion columbeanu youtube

Foto: youtube.com

Columbeanu tatăl ajunsese la 90 de ani, iar vestea morții sale a fost confirmată de fiul său, celebru în lumea mondenă, pentru ziarul cancan. Ion Columbeanu a fost secretar general și șef al protocolului în guvernele regimului comunist, atât pe vremea lui Dej, cât și pe cea a lui Ceaușescu, dar a lucrat și în cele de după 89, potrivit celor de la Gândul, lucrând la Palatul Victoria până în vremea lui Adrian Năstase, în 2002.

Într-un interviu acordat revistei KamiKaze, in anul 2011, Ion Columbeanu declara că el este omul care l-a lansat în politică pe Sorin Oprescu.

Potrivit Gândul, cea mai profitabilă afacere a lui Columbeanu junior a fost asocierea cu gigantul francez din domeniul telecomunicațiilor, Alcatel. Practic, până in 2007, una dintre firmele lui Columbeanu, Promotion Group International, a fost reprezentanta oficială în România a Alcatel. O altă firmă a sa, Techno Konsult România, a participat la construcția blocului de birouri din Piața Victoriei, denumit Victoria Business Center. Asociată cu Mircea Ursache, membru PSD și fost președinte al AVAS și al Fondului Proprietatea, acum vicepreședinte ASF, cu publicistul Mihai Cârciog, cu BTT  firma lui Irinel Columbeanu a scos un profit considerabil la sfârșitul anilor '90. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri