Sari la conținut

Timișoara, lăudată în presa italiană

Oraşul a fost subiectul unui reportaj difuzat la o televiziune din Italia. Timișoara este comparată de jurnaliştii din Peninsulă cu o „mină de aur" și este denumită „cel mai italian oraș din România”, după ce a devenit a doua casă pentru aproape 10.000 de italieni, din care 3000 sunt investitori.

Capitala Banatului a ajuns în atenţia italienilor pentru că investitorii din ţara lor au venit aici, atraşi de facilităţile fiscale. Şi nu doar investitorii italieni au venit în Timişoara. „Am rămas fără loc de muncă, am încercat în Italia, dar nu am găsit nimic”, a spus un alt italian, angajat.

Angajații români sunt pentru investitori mână de lucru ieftină. Din comunitatea italienilor veniți în Timişoara fac parte și studenți. Iar aproape 150 dintre aceștia urmează cursurile Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara. Taxele mai mici, cu mai bine de jumătate, dar și cursurile în limba engleză, îi determină pe tinerii străini să aleagă universitatea timișoreană.

Studiem în engleză şi obţinem cunoştințe în domeniul medical în engleză. În acest fel, avem posibilitatea și vrem să mergem să lucrăm ca medici și în alte țări din Europa”, a spus un student.

„E una dintre cele mai bune universităţi din România şi e într-un oraș multicultural”, a spus un alt student. Timişoara a fost clasată pe primul loc într-un top realizat de revista Forbes în 2013, în care erau incluse zece orașe din România în care poţi să faci afaceri.  

Pe aceeași temă