Traian Băsescu: Rog polițiștii să ancheteze imediat achiziția de teren de la Nana

Data publicării:
basescu la bilantul mai

Corpul de Control al primului ministru a constatat nereguli în achiziția de teren a familiei mele la NANA. Eu vă rog aici pe voi, pe polițiști, pe procurorul general, pe procurorul-șef DNA, pe procurorul-șef DIICOT: anchetați imediat și dacă este încălcare de lege să răspundă inclusiv președintele României”, a spus Traian Băsescu.  

Afirmația președintelui vine după ce premierul Victor Ponta a declarat că inspectorii guvernamentali trimişi la Oficiul de Cadastru Călăraşi pentru terenurile de la Nana au descoperit că 80% din retrocedările de terenuri s-au realizat ilegal.

În seara asta, am citit sinteza raportului şi mâine o să-l trimit comisiei parlamentare de anchetă şi se va vedea cu acte oficiale că, practic, tot ce este la Nana, de la momentul la care acele terenuri s-au dat unor aşa-zişi proprietari până la momentul la care au ajuns la o firmă italienească care nu mai există din 2012, dar care în 2013 a vândut terenurile comasate... toate sunt infracţiuni, un lung şir de retrocedări ilegale, iar beneficiarul final din 2013 este Traian Băsescu”, a spus Victor Ponta într-o emisiune televizată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita