Uitaţi de lume în Dobrogea. Miriştea, satul cu patru case şi zece locuitori

Iron Man de România: Salvamontiștii au testat un rucsac zburător

Heat-flation și sog-flation

Accident în lanț pe DN1

Cine sunt iranienii fericiți că Raisi a murit

Nava scufundată lângă Sf. Gheorghe s-a izbit de un alt vas. Echipajul acestuia a salvat 8 marinari și a plecat spre Bulgaria (anchetă)

Tânără ucisă de iubitul drogat, la Sibiu. Prietenul criminalului: „Avea episoade în care disocia sau auzea voci. Ea l-a ajutat”

Băsescu: Ar fi o mare greșeală a României să nu dea Ucrainei un sistem Patriot

Primarul din Gorj care îl iubește pe Putin ar fi lovit cu mașina o tânără

La doar 17 ani, o fată și-a luat doctoratul în medicină

Miriştea pare un nume predestinat pentru această aşezare. În urmă cu aproape trei decenii, de o parte şi de cealaltă a uliţei principale a satului existau case, rase apoi de pe faţa pământului din cauza regimului comunist.

„Politica demenţială a lui Ceauşescu de desfiinţare a satelor a dus şi la aproape desfiinţarea acestui sat”, spune Gheorghe Chiriac, primarul comunei Mereni, din care face parte Miriştea.

În anii 80, comuniştii plănuiau să transforme cele cinci hectare pe care se aflau gospodării în teren agricol. Localnicii au fost obligaţi să se mute, dar câţiva s-au opus măsurii. Printre ei, şi Ion Toma, născut în Miriştea, care nu a vrut sub nici o formă să îşi abandoneze gospodăria. Acum îşi aminteşte cu amărăciune de trecutul prosper al localităţii în care trăiau cândva 500 de oameni: „Erau case, erau şcoli unde se duceau copiii, erau grajduri, erau de toate pe aici.”

Cei rămaşi în sat spun că nu au avut unde să se mute: „Când vine căldura mergem la câmp, ne mai ducem şi noi, femeile, bărbaţii se duc la serviciu. Dacă au de muncă, bine, dacă nu, nu. Aşa ne descurcăm.”

Alţii vorbesc de greutăţile cu care se confruntă. „E foarte greu, nu avem apă de băut, mergem şi cerşim prin Osmancea, prin Mereni. Drumul este aşa cum este, mai ales când plouă, sau iarna. Ne descurcăm foarte greu, dacă nu am avea cal cu căruţă nu am avea cum să ieşim de aici.”

Terenurile luate de autorităţile comuniste au fost date înapoi oamenilor care au fost nevoiţi să se mute în urmă cu trei decenii. Cu toate acestea, nimeni nu doreşte să se întoarcă într-un sat uitat de lume, rupt de civilizaţia zilelor noastre.