Un bărbat care a dormit două nopți pe munte, găsit de salvamontiști

Data publicării:
vant puternic munte zapada
Foto: Erin Paul Donovan / Alamy / Profimedia

Un bărbat care s-a rătăcit în zona Platoul Babelor și a fost nevoit să petreacă două nopți sub cerul liber a fost găsit miercuri de salvamontiști. Bărbatul de 45 de ani din Constanța era epuizat fizic, iar salvamontiștii spun că echipamentul profesional i-a salvat viața turistului, potrivit Mediafax.

Potrivit Salvamont Dâmbovița, turistul a dormit două nopți sub cerul liber după ce s-a rătăcit undeva între Babele-Omu, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, și a rămas în viață doar datorită echipamentului profesional de care dispunea.

Bărbatul, epuizat fizic, a fost găsit miercuri în zona Platoul Babelor de echipa Salvamont Bușteni, aflată în patrulare și care fusese alertată încă de luni de Salvamont Dâmbovița, care a sesizat faptul că o mașină se află în zona telecabinei Peștera și propietarul nu a revenit de pe traseu.

Bărbatul a fost preluat din zona Babelor de echipa Salvamont Dâmbovița și transportat până la autoturism.

Conform salvamontiștilor, turistul în vârstă de 45 de ani este din Constanța și a plecat singur în drumeție la Vârful Omu, în cursul zilei de luni, pornind din zona telecabinei unde și-a lăsat mașina.

„Vremea capricioasă, ceața și precipitațiile i-au creat mari probleme, bărbatul fiind epuizat fizic și pus în situația de a nu mai putea continua drumul. Nu a putut nici să solicite ajutor la 112 sau Salvamont pentru că telefon mobil i s-a descărcat”, au mai transmis salvamontișitii.

Potrivit acestora, bărbatul se află acum în afara oricărui pericol.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri