Un bărbat care vindea arme letale confecţionate artizanal, reţinut de polițiști

Data actualizării: Data publicării:
barbat cu mainile incatusate la spate
Un bărbat care vindea arme letale confecţionate artizanal, reţinut de polițiști. Foto: GettyImages

Un braşovean în vârstă de 36 de ani, din oraşul Zărneşti, a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi oferit spre vânzare unei persoane două arme letale confecţionate artizanal, tranzacţie ce s-ar fi realizat în aceeaşi localitate, a informat, marţi, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Braşov, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, au surprins în flagrant delict un bărbat care ar fi oferit spre vânzare, ilegal, arme letale şi au efectuat 13 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”.

La nivelul structurii de investigaţii criminale din Braşov, s-a constituit un dosar penal, în care, în colaborare cu Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, s-a constatat existenţa indiciilor că anumite persoane deţin şi confecţionează în mod ilegal arme de foc letale, „acestea putând fi folosite la săvârşirea de activităţi infracţionale”.

„Investigaţiile au arătat că armele letale ar fi fost comercializate de un bărbat care le-ar fi procurat de la alte persoane, acestea din urmă confecţionându-le şi asamblându-le artizanal, din diferite componente ce proveneau de la alte arme de foc. Cercetările efectuate şi materialul probator au dus la prinderea în flagrant delict astăzi, 31 ianuarie 2023, a unui bărbat, de 36 de ani, din oraşul Zărneşti, care ar fi oferit spre vânzare unei persoane două arme letale confecţionate artizanal, tranzacţie ce s-ar fi realizat în aceeaşi localitate”, se arată într-un comunicat transmis de IGPR.

Imediat după realizarea prinderii, poliţiştii au executat 13 mandate de percheziţie domiciliară.

În cadrul descinderilor, au fost descoperite mai multe probe, printre care arme, muniţie şi carne de vânat.

De asemenea, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două autoturisme şi au fost puse în aplicare 13 mandate de aducere, emise pe numele persoanelor percheziţionate, acestea urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, unde se va stabili gradul de participare infracţională a fiecăreia şi, în funcţie de acestea, se vor face propunerile legale.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Braşov continuă activităţile procedurale, în vederea probării întregii activităţi infracţionale, în cadrul dosarului penal întocmit sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie propusă soluţie legală, potrivit Agerpres.

Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, al Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor, precum şi de cel al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...