Un stomatolog din Bihor a restaurat două case tradiţionale pe banii lui

Data publicării:
casa veche

Stomatolog de profesie, Gaspar Keri a fost de mic pasionat de obiectele vechi, tradiţionale. A colecţionat de-a lungul timpului zeci de vase din lut, coşuri împletite şi orice altceva găsea din vremurile vechi. În ultima perioadă, şi-a dus pasiunea şi mai departe: a început să recondiţioneze casele vechi. În 2005 a cumpărat gospodăria unor servitori din secolul al XIX-lea, din apropierea satului în care a copilărit. Casa nu mai putea fi locuită: nu mai avea geamuri, iar acoperişul era distrus în totalitate.

"Câte ceva am făcut în fiecare vară, sfârşit de săptămână, când am avut timp liber. Tencuiala s-a făcut cu lut amestecat cu tocătură de paie, grinzile sunt de lemn de esenţă tare", spune Gaspar Keri.

În cinci ani, casa şi-a recăpătat farmecul de altădată. Are inclusiv acoperiş şi gard din stuf, ca pe vremuri. Iar pentru acest lucru, Gaspar Keri a plătit, în total, 7.000 de euro din economiile proprii.

"Nu pentru profit am făcut. Practic, să rămână ceva din cultura Văii Ierului, patrimoniul să fie menţinut, cel puţin o casă din asta", spune stomatologul.

„Primul care cedează este acoperişul, tot eşafodajul de lemn care este extrem de friabil. Restaurarea acestor case poate deveni ceva pasionant”, este de părere Ramona Novicov, critic de artă.

Gaspar Keri a fost susţinut tot timpul de soţia lui, şi ea - tot stomatolog.

"Pasiunea e a lui. Multe lucruri le iau de pe umerii lui în privinţa cabinetului şi el are mai mult timp liber ca să se ocupe aici de aceste lucruri", spune Ildiko Erzsebet Keri, soţia medicului.

Acum, a depozitat aici toate obiectele vechi colecţionate de-a lungul anilor, iar cei interesaţi pot vizita casa gratuit. Cu o condiţie însă: trebuie să îi anunţe pe proprietari din timp pentru a veni să o descuie.

"Casa este deschisă pentru toată lumea, mai ales pentru copii, ca să vadă trecutul. (Copilul, n.r.) Învaţă istoria mai bine aici decât la şcoală, aici vede şi obiectele, pentru că fiecare obiect are istoria lui", mai spune Ildiko Erzsebet Keri.

Medicul a mai refăcut şi casa în care au locuit bunicii lui, iar în viitor vrea să restaureze un vechi conac unguresc din acelaşi sat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri