Sari la conținut

Valentin Nicolau, fost şef al TVR şi proprietarul editurii Nemira, a murit

FOTO Facebook

ACTUALIZARE 11:22. Valentin Nicolau, proprietarul editurii Nemira, fost şef al Televiziunii Române şi dramaturg, va fi înmormântat vineri, în Bucureşti. Detaliile privind slujba şi înmormântarea nu au fost încă stabilite, urmând să fie făcute publice în următoarea perioadă, după cum au declarat, pentru Mediafax, reprezentanţii editurii Nemira.

ACTUALIZARE 23:00 Valentin Nicolau a murit. Decesul a fost declarat după 45 de minute, timp în care s-au făcut manevre de resuscitare.  


Valentin Nicolau, fost preşedinte al Televiziunii Române şi fondatorul editurii Nemira, a fost dus de urgenţă marți la Spitalul Universitar, fiind în stop cardio-respirator, a declarat pentru Mediafax medicul Florin Chirculescu.

Nicolau se afla în maşina personală când a început să se simtă rău. Ambulanţa a fost chemată de o altă persoană. Medicii au început manevrele de resuscitare în timp ce îl transportau pe Nicolau la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Chirurgul Florin Chirculescu, un apropiat al lui Valentin Nicolau, a declarat pentru Mediafax că nu ştie ca fostul şef al TVR să fi fost cardiac, că acesta se lăsase de fumat şi slăbise.

Scriitor, proprietar al Grupului Nemira, fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune, Valentin Nicolau, în vârstă de 54 de ani, este de formaţie geofizician.

Valentin Nicolau a condus Televiziunea Română din funcţia de preşedinte-director general în perioada 2002-2005. De asemenea, Valentin Nicolau a fost membru în fostul Consiliu de Administraţie al TVR care a fost demis pe 10 decembrie de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012. În 2013, Valentin Nicolau s-a numărat, din nou, printre numele vehiculate pentru preluarea şefiei TVR.