Veştile bune din 2013

Data publicării:
03012013 20vesti-41815

Politicienii şi analiştii economici privesc cu optimism la 2013. Ei se aşteaptă ca anul acesta să avem creştere economică şi să intre mai mulţi bani în ţară.„Vom avea anul viitor o creştere economică de 2,5%, dacă vom reuşi să absorbim banii Uniunii Europene", spunea președintele Traian Băsescu.

Specialiştii spun că anul acesta ţara noastră va exporta mai mult, iar muncitorii români vor avea acces mai uşor pe piaţa forţei de muncă europeană. În ultimii 10 ani, în România au intrat câteva zeci de miliarde de euro, atât ca investiţii directe, cât şi ca bani trimişi de muncitorii din străinătate.

Investițiile încep să își arate beneficiile

Cei mai mulţi bani au venit însă o dată cu aderarea la Uniunea Europeană. Iar unele investiţii încep să-şi arate beneficiile.

Spre exemplu, uzina Ford care ar putea lucra la întreaga capacitate. Mai multe companii din IT vor continua să crească numărul salariaţilor.

Compania SAP va angaja 400 de persoane şi va investi între 30 şi 40 de milioane de euro până în 2014 într-un centru de consultanţă. Un alt exemplu - chinezii de la Huawei vor investi până în 2014 în jur de 200 de milioane de euro în România şi vor angaja peste 1.000 de persoane într-un centru de suport.

România ar putea fructifica şi alte avantaje. Vorbim de 22 de milioane de companii din Uniunea Europeană care, teoretic, sunt potenţiali angajatori. Asta şi în condiţiile în care mai multe state ar mai ridica din restricţiile impuse muncitorilor români.

Posibilă intrare în Schengen

Nouă state europene menţin însă în continuare restricţiile pe piaţa forţei de muncă. Anul acesta ar putea marca intrarea României în spațiul Schengen. Nu va mai trebui să așteptam ore în șir la controalele de la graniță, iar trecerea frontierelor în interiorul spațiului Schengen poate fi asemănată cu o călătorie în interiorul țării.

Veste bună din partea bancherilor

O altă veste bune vine din partea bancherilor. Creditele de consum, în special cele în lei, ar putea costa mai puţin în lunile următoare. Asta pentru că băncile împrumută tot mai puţini bani persoanelor fizice pentru că românii se califică din ce în ce mai greu pentru obţinerea unui credit.

2013 va fi şi anul leului în privința creditării. Asta pentru că tot mai multe bănci vor decide să ofere numai împrumuturi în lei către persoanele fizice, lucru care va sprijini moneda naţională în lupta cu principalele valute.

Continuă Prima Casă

Tot o veste bună este şi continuarea programului Prima Casă care va ajuta la creşterea pieţei imobiliare. Programul se transformă în Noua Casă şi va permite doar achiziţia de imobile noi.

În plus, mai spun specialiştii, preţul apartamentelor va continua să scadă. Asta pentru că în piaţă dezvoltatorii imobiliari au un stoc mare de apartamente nevândute şi vor fi nevoiţi să lase la preţ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...