Victor Ponta după forum: Dacă adunăm tot ce s-a semnat, sunt 8 miliarde de euro, dar încerc să fiu prudent

Data publicării:
ponta ministru chinez gov ro-1

„Dacă adunăm și realizăm tot ce am semnat sunt 8 miliarde de euro, dar încerc să fiu prudent, vorbim pe măsură ce se realizează lucrurile. Cele mai mari investuiții se referă la proiectele energetice, dar este foarte bine că am semnat proiecte pentru toate cele patru tipuri de energie. Pe măsură ce le realizăm putem să le adunăm. Deocamdată sunt proiecte concrete, dar partea de implementare va fi extrem de importantă”, a subliniat el.

„A fost o oportunitate pentru discuții bilaterale, vă asigur că toate memorandumurile și acordurile semnate cu China referitoare la investiții în energie, infrastructură, IT vor fi urmărite de mine personal, de fiecare ministru, viceprmeier, iar în ianuarie vom face o parte a ședinței de guvern dedicată pașilor făcuți pentru implementare”, a explicat el.

„A fost o ocazie regională extraordinară. Premierii prezenți au văzut în România un lider egional, o țară ce poate contribui la dezvoltarea întregii regiuni. Cred că acum există pentru noi și regiune un uriaș potențial, o șansă ce nu vine în fiecare an sau deceniu, depinde de noi să folosim oportunitatea de a deveni un partener important pentru China în cadrul UE și regiunii și partener important pentru toate statele din regiune”, a declarat Victor Ponta.

„Asigur că tot ceea ce am reușit să facem în aceste zile se înscrie în politica noastră europeană suntem mândri că suntem membri UE, dar fiecare țară a UE, mai ales statele mai noi, trebuie să folosească potențialul la maxim și oportunitățile. Asta ne va ajuta să fim mai prosperi, mai pregătiți pentru competiția din cadrul UE. Mulțumesc celor care au făcut posibile aceste trei zile cu un final extrem de bun”, a conchis el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...