Sari la conținut

VIDEO. Circ şi acuzaţii în Consiliul General al Primăriei Capitalei

Fără precedent, primarul general Sorin Oprescu a decis în ultima clipă să amâne şedinţa de consiliu. Lucru care i-a înfuriat la culme pe aleşii PNL şi PDL.

După ce i-a fost oprit microfonul, Sorin Oprescu a părăsit sala.

Consilierii PNL şi PDL îl acuză pe primar că a anulat şedinţa ilegal.

„În legea administraţiei publice nu găsim nicăieri procedura revocării unei şedinţe ordinare”, a susţinut Mihai Atănăsoaiei, purtătorul de cuvânt al PDL Bucureşti.

„Dar pot să o fac şi cu o jumătate de oră, o oră înainte”, a afirmat Sorin Oprescu.

Edilul Capitalei spune că a cerut anularea şedinţei pentru că, în ultimele două zile, mai mulţi consilieri ar fi fost excluşi din partidele lor: „Sunt oameni care votează şi nu au dreptul să voteze în Consiliul General. În felul acesta toate hotărârile pe care le luăm în consiliu devin caduce”.

Chiar şi fără edilul sef, consilierii PNL şi cei ai PDL şi-au văzut mai departe de treabă şi au supus din nou la vot, pentru a treia oară, schimbarea viceprimarilor.

Liderii noii majorităţi au votat aceiaşi viceprimari pentru ca Prefectul Capitalei să nu mai aibă motive să atace decizia în instanţă.

„Prefectul poate ataca doar dacă găseşte anumite aspecte de fond, nu de formă. Deci nu poate ataca toată şedinţa în ansamblu aşa cum a făcut-o până acum”, a spus Cornel Pieptea, liderul grupului PNL din Consiliul General.

Şedinţa consilierilor PDL şi PNL a continuat, după răfuielile politice, cu câteva puncte care se aflau pe ordinea de zi propusă iniţial de Sorin Oprescu. Consilierii noii majorităţi au fost de acord prtinte altele, cu suplimentarea bugetelor Muzeului Literaturii şi Muzeului Municipiului Bucureşti. Toate aceste decizii ar putea fi atacate însă din nou de prefect.