VIDEO. Primul transportor sută la sută românesc, testat în explozii

Data publicării:
transportorull

Suflul exploziei provocare s-a simțit de la peste 500 de metri distanţă. Opt kilograme de explozibil au fost folosite.

Transportorul de aproape 18 tone nu s-a clintit. Blindajul, făcut să reziste armelor de artilerie de calibru mare, a fost supus până acum la patru teste de detonare. Le-a trecut pe toate cu succes.

„Carcasa a fost testată anul trecut.Nivelul 2 și 3 B, la 8 kg TNT”, a explicat un reprezentant Romarm.

Cel mai important lucru testat în poligonul de la Călăraşi a fost însă siguranţa militarilor în cazul în care transportorul sare în aer.

Transportorul este capabil să ducă 11 persoane. Două persoane care conduc și alți nouă soldati care stau în partea din spate.

Transportoarele blindate sunt vizate de obicei de atacuri cu bombe artizanale. Intr-un astfel de caz, ele trebuie să protejeze picioarele soldaţilor, iar podeua blindată să disperseze puterea exploziei.

Transportorul blindat amfibiu românesc mai are de trecut multe teste. Evaluare balistică, mobilitate, flotabilitate şI testarea finală, complet echipat cu armament.

Transportorul amfibiu construit la Moreni va intra în dotarea armatei române doar când va trece de toate testările specialiştilor.

Proiectul privind realizarea lui a demarat in 2011, dar finanţarea de la buget a venit în salturi.

Din 2,5 milioane de euro promise, au fost acordate, efectiv, ceva mai mult de 500.000 de euro. Militarii speră însă ca până la finalul anului viitor transportorul să poată fi omologat NATO şI să intre în dotarea forţelor terestre.

În prezent, soldaţii români folosesc tot transportoare româneşti, dar vechi de peste 30 de ani sau cumpărate din Elveţia ori donate de partenerii americani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri