Sari la conținut

Vinurile românești, puțin cunoscute la export

Vânzările de vin la export nu sunt încă pe măsura investiţiilor făcute de producători în plantarea unor soiuri nobile.

Primul lucru cu care te confrunţi pe piaţa externă este preţul, preţul ţi-l dă brandul de țară, România nu era recunoscută ca un bun producător de vin, preţul oricât de bun ar fi vinul este înca destul de jos”, spune Gabriel Roceanu, producător de vinuri.

Străinii au început să vadă uşor diferenţa - producătorii români au creat acum un vin competitiv. Francesca Poggio produce vin care ajunge la export în ţări precum SUA, China sau Marea Britanie. A fost prima dată în România acum 30 de ani şi a gustat vinul făcut la noi. Diferenţele sunt remarcabile, spune ea.

Poate că era un vin bun, dar nu unul sofisticat. Acum aveţi în România mai multe tipuri de vin, cu o imagine mai bună faţă de acum 30 de ani, o varietate mai mare şi o istorie în domeniu”, afirmă Francesca Poggio, producător de vinuri.

Deşi România este pe locul cinci în Europa în funcţie de suprafaţa cultivată cu viţă de vie, podgoriile trebuie să mai lucreze la eficienţă - sunt abia pe locul 6 în Europa în funcţie de producţie. Un litru de vin se vinde la export cu 2 euro, faţă de 1,5 euro, cât costă vinul produs în Noua Zeelandă, dar sub preţul celui exportat de ţări cu tradiţie precum Italia sau Franţa.

Este o competiţie foarte mare, atât din partea cramelor europene, fostele ţări yugoslave produc vin bun şi ieftin, ţările vecine cu noi Ungaria, Bulgaria, produc vinuri multe şi bune, dar în ultimii 20 de ani, a intervenit pe piaţă şi emisfera sudică, Australia, Noua Zeelandă, care prin anumite proiecte naţionale au reuşit să investească enorm în vie şi vin”, adaugă Gabriel Roceanu, producător de vinuri

„Producătorii nu sunt pregatiți pentru export, Italia cere vin din România. România nu este pregatită pentru cantitate”, spune Carmelo Sgandurra, expert vinuri.

Românii au exportat în perioada ianuarie - octombrie 2015 doar 11 mii de tone de vin în ţări precum Germania, Marea Britanie sau China. Importurile sunt însă de 4 ori mai mari, însă valoarea lor este de 32 milioane de milioane de euro, dublă faţă de cea a exporturilor. Statisticile arată că un român consumă în medie 27 de litri de vin pe an. Cantitatea este cu trei litri în plus faţă de acum cinci ani, dar consumul ar putea fi mai mare pentru că statisticile nu includ vinul produs în gospodării.