Sari la conținut

Weekend plin pe litoral

Forfota de pe plajă a început încă de la primele ore ale dimineţii. Cel mai aglomerat a fost, ca în fiecare weekend, în Mamaia.

30 de grade au arătat termometrele la malul mării, iar preţurile au fost şi ele pe placul turiştilor. De exemplu, tarifele la şezlonguri şi umbrele au scăzut la jumătate.

„Dacă în luna august era 30, acum este 15 lei. Grad de ocupare nu pot să spun că la fel, dar 80% este, sunt foarte mulţi”, a spus Răzvan Iulian Chiţan, administratorul unei plaje.

Şi mâncarea este mai ieftină de săptămâna aceasta. La un restaurant cu autoservire, preţul unui meniu cu două feluri nu depăşeşte 20 de lei.

„Vara încă nu s-a încheiat, e foarte multă lume. Am fost plăcut surprins faţă de alţi ani, când n-am avut parte de vreme aşa de bună”, a spus Tiberiu Ţuhaşu, administratorul unei terase.

Dar de câştigat nu au avut doar turiştii, ci şi hotelierii.

„Tariful pentru o cameră pe noapte cu cazare şi mic dejun este 122 de lei, spre deosebire de 357, cât era în vârf de sezon”, a spus şi Andreea Peteanu, directorul unui hotel de trei stele.

Prima săptămână din septembrie a venit cu vreme bună şi cu un grad de ocupare de 100%, spre deosebire de anul trecut, când vremea nu prea a ajutat şi turişti au fost mult mai puţini.

Meteorologii spun că vremea va fi frumoasă şi săptămâna viitoare.