Zboruri cu întârzieri din cauza vremii, pe Aeroportul Henri Coandă

Data publicării:
GettyImages-164278179

  

Au fost întârzieri pe parcursul dimineții, dar cele mai multe au fost generate de obligativitatea degivrării aeronavelor, respectiv a îndepărtării gheții și zăpezii de pe avioane, pentru ca acestea să poată fi manevrate și să poată zbura în condiții de siguranță”, a spus Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Henri Coandă.

În acest moment, toate cursele care trebuiau să decoleze în cursul dimineții au decolat, se intervine cu toate utilajele pentru deszăpezirea pistelor, platformelor și căilor de rulare. Pe tot parcursul nopții și al dimineții s-a operat în siguranță, dar în condiții de iarnă. Nu mai sunt în acest moment întârzieri. A fost o singură cursă anulată, dar de companie, din alte motive decât cele referitoare la condițiile meteo. Condițiile meteo au fost destul de proaste și pe alte aeroporturi din Europa. Au fost restricții de operare și acolo sau restricții de operare pe rută, cert este că vârful de dimineață a trecut cu bine și nu mai sunt probleme”, a mai spus Valentin Iordache.

Purtătorul de cuvânt al aeroportului a mai spus că următorul vârf începe în cursul după-amiezii și ține până după miezul nopții. „Este vorba despre un vârf și pentru aterizări și pentru decolări, ne așteptăm să trecem cu bine peste el. Suntem pregătiți să intervenim oricând, avem toate utilajele necesare funcționale, astfel încât să nu ne îngrijoreze o ninsoare normală sau una puternică”, a precizat Valentin Iordache.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri