Sari la conținut

Ziua Națională a României. În iulie 1917 au avut loc unele dintre cele mai importante bătălii din istoria poporului român. "Pe aici nu se trece!", au spus soldații români de la Mărăști, Mărășești și Oituz

Tunurile și soldații români au spus: "Pe aici nu se trece". Iulie 1917: Militarii erau pregătii să înceapa ofensiva. Bucureștiul era ocupat, curtea regală se afla în exil la Iași. Retrasă în Moldova după înfrângerile din urma cu un an din Transilvania și Dobrogea armata română trece prin transformări radicale. Este înzestrată cu armament și tehnică de luptă modernă aduse din Franța iar trupele sunt instruite de aproximativ 1500 de ofițeri și de soldați francezi conduși de generalul Henry Berthelot. Miza bătăliei era uriașă.

"Ne apăram practic ființa statală pentru că dacă Germania ar fi reușit să rupă frontul și să ajungă la Iași, România ar fi dispărut de pe hartă." spune istoricul Manuel Stănescu

În zorii zilei de 11 iulie armata a 2-a româna condusă de generalul Alexandru Averescu, unul dintre cei mai buni strategi militari pe care îi aveam, începe ofensiva la Mărăști.

Luptele sunt grele, multe dintre atacuri se duc la baionetă. Cu pierderi mari, nemții se retrag înspre munții Vrancei, românii reușind să împingă linia frontului cu 20 de kilometri spre vest.

"Soldații români au urcat pieptiș coasta Mărăștiului și i-au surprins pe nemți unii chiar nereușind să-și bea cafeaua de dimineață. Au lăsat pe masă, așa cum au apucat, cafeaua, șapca, îmbracamintea, unii au fost nevoiți să fugă îmbracați sumar." spune Mihail Brodina, profesor la școala din Mărăști.

Ofensiva este însa oprită brusc după ce armata rusă este înfrânta pe frontul din Galiția și Bucovina fiind nevoie de o relocare a forțelor. Pe 24 iulie trupele germane conduse de generalul August von Mackensen trec însă la ofensiva în zona Mărășești.

Armata a noua germană era poziționată aici, pe Siret. În fața ei erau dispuse trupele armatei a patra ruse. Copleșiți de superioritatea adversarului, rușii bat în retragere și cer ajutorul românilor. Exista riscul ca linia frontului să fie spartă. Armata 1 română intră în luptă și reușește să oprească ofensiva nemților spre Mărășești. În următoarele două săptămâni au loc lupte crâncene, cele două tabere cucerind și pierzând succesiv pozițiile ocupate."

O luptă în care faptele de arme și eroismul ofițerilor și soldaților români impresioneazaă întreaga Europă. Ofensiva germană este violentă însă românii nu fac niciun pas înapoi. De cele mai multe ori, sfidând ploaia de gloanțe și obuze, ostașii atacă la baionetă pozițiile germane. Este și cazul Regimentului 32 Mircea. Surprinși într-un moment de respiro în care se spălau, soldații au luptat doar în cămăși și cu capetele descoperite.. Alteori, sacrificul a fost dus la extrem. Căpitanul Grigore Ignat comanda un grup de 180 de mitraliori. A refuzat să se retragă deși asaltul îl copleșea. Pe măsură ce soldații cădeau, îi reașeză în poziții de tragere fapt ce a stârnit nedumerirea comandanților germani. Nu își explicau cum de românii nu pierd niciun om deși erau bombardați de aproape o zi întreagă. Căpitanul Ignat a fost găsit fără viață alături de camarazii săi, stând în poziție de luptă, cu mâna încleștata pe mitraliera.

"În acele momente patriotismul avea altă relevanță față de oamenii de astăzi. El exista. Ideea de reîntregire, ideea de unire cu frații din Ardeal erau concepte nu numai la nivelul elitelor ci chiar la nivelul maselor. Pe de altă parte, să nu uitam că noi ne apăram teritoriul. Eram pe teritoriul Moldovei, în zona Mărășești, Focșani, eram în inima României practic și atunci din punct de vedere psihic era mai ușor să îți motivezi soldații spunându-le îți aperi familia, îți aperi pământul țării." spune istoricul Manuel Stănescu.

Generalul Eremia Grigorescu, comandantul Armatei a I-a, nota în ordinul de zi: „Aci cunoscu generalul german Mackensen ce este înfrângerea. Mărășești fu mormântul iluziilor germane."

Cele mai dure încleștări între armata românaă și cea germană au avut loc chiar aici, unde ulterior s-a construit Mausoleul. Dramatismul acelei bătălii, fără îndoială una dintre cele mai importante din istoria poporului român, este dat și de bilanțul ei. Peste 21.000 de mii de soldați români și-au pierdut viața aici, au fost răniți sau au fost dați dispăruți.

La două zile de la începerea asaltului de la Mărășești, germanii pornesc ofensiva și în zona Oituz. Planul era ca frontul să fie străpuns în cele doua locuri iar armatele română și rusă, încercuite. „Nici pe aici nu se trece" a fost deviza soldaților români care cu mari jertfe au reușit să țină piept valurilor de atacuri. Caporalul Constantin Mușat a fost dovada vie a dăruirii cu care au luptat românii. Cu o mână amputată încă din timpul ofensivei din 1916, caporalul s-a întors pe front și pentru că nu mai putea să folosească arma arunca grenade cu brațul sănătos.

Dragostea de țară i-a împins pe mulți să își pună la bătaie însăși viața, bunul cel mai de preț. Unii au uitat de familie, au uitat de sine și singurul lor scop a fost alungarea vrășmașului de pe pamântul lor." spune Mihail Brodina, profesor la școala din Mărăști.

Chiar dacă armata română a obținut aceste victorii situația se complica pentru țara noastră. Rusia încheie un armistițiu separat cu Puterile Centrale. Încercuită din toate părțile România este obligată să facă același lucru. Astfel se încheie Pacea de la București în care țara noastră cedează Dobrogea, este supusă economic Germaniei iar armata este demobilizată. Tratatul de pace, care nu a fost niciodată ratificat de regele Ferdinand, este denunțat câteva luni mai târziu când devenise foarte clar că aliații vor câștiga războiul. La 1 decembrie 1918 se înfăptuia Marea Unirea, lucru care a fost posibil doar prin jertfa a zeci de mii de soldați români care au pus dragostea de țară mai presus de propriile vieți.