Ministrul Transporturilor a dispus vineri un ”exercițiu de prealarmare a plugurilor de zăpadă” cu care CFR SA va acționa în iarna 2017-2018 pe întreaga rețea feroviară.
Explicația exercițiului este prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență specifice sezonului rece, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Transporturilor.
Acțiunea de prealarmare a plugurilor de zăpadă are drept scop verificarea capacității de mobilizare în caz de ninsoare abundentă și viscol și s-a desfășurat în regionalele feroviare București, Craiova, Cluj, Iași, Brașov, Galați și Constanța, CFR SA având în parcul propriu 33 de pluguri, dintre care 15 pluguri hidraulice și 18 pluguri cu lame.
Ministrul Transporturilor le-a atras atenția directorilor din companiile feroviare să ia toate măsurile ce se impun pentru asigurarea şi menținerea stării de viabilitate a rețelei feroviare, astfel încât odată cu primele semne de ninsoare să se poată interveni în forţă cu utilaje de deszăpezire, spune ministerul.