Fiul premierului s-a căsătorit civil. Marcel Ciolacu: „Sper să mă facă bunic cât mai curând”

Data publicării:
m ciolacu si fiul sau, andrei, pe terase la mare
Andrei Filip Ciolacu, fiul premierului, este student la Medicină. Foto: Facebook

Fiul premierului Marcel Ciolacu, Andrei Filip Ciolacu, s-a cununat civil sâmbătă, în cadrul unei ceremonii restrânse, la Buzău. Marcel Ciolacu a declarat că își dorește să devină bunic, dar îi lasă pe cei doi tineri să decidă când.

„Este un moment plin de emoţie, lucru normal, vedem, să decidă mai departe ce vor ei, oricum au decis singuri şi până acum. Este normal să ai emoţii nu numai acum, am avut şi aseară când am stat cu ei de vorbă şi astăzi, presupun că o să am în continuare. Sunt doi copii extraordinari, doi copii buni, care învaţă, îşi fac o carieră, sper să mă facă bunic cât mai curând. Au zis că după ce termină ultimul an de facultate, după ce intră la Rezidenţiat. Ei decid singuri”, a declarat Marcel Ciolacu după ceremonia de sâmbătă, potrivit Agerpres.

Evenimentul s-a desfăşurat într-un cadru restrâns, fiind prezenţi în jur de 50 de invitaţi, colegi de grupă ai mirelui, de la Facultatea de Medicină, dar şi apropiaţi ai premierului.

„Nu îi sfătuiesc nimic, pot să greşească şi singuri, nu au nevoie de sfaturile mele. Este un eveniment privat, sigur că este un eveniment care captează atenţia presei. Le urez fericire, casă de piatră, bucurie. La mine au trecut 19 ani, parcă a fost ieri”, a afirmat social-democratul Lucian Romaşcanu, fost ministru al Culturii, prezent la eveniment.

Cununia civilă a fost oficiată de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.

„Le urez din partea comunităţii buzoiene ce le urez tuturor familiilor de tineri căsătoriţi din Buzău - multă sănătate, bucurii şi numai împliniri alături de cei dragi. Ca iubitor de Buzău şi istorie, ziua de astăzi mai are o semnificaţie adâncă, suntem la vila construită de Alexandru Marghiloman, cel dintâi prim-ministru plecat de la Buzău, şi iată astăzi îl avem pe cel de-al doilea prim-ministru din Buzău, Marcel Ciolacu. Această vilă care era o ruină, atunci când a fost reabilitată lucrările au fost coordonate de domnul Ciolacu. (...) Este o familie de tineri, la început de drum, este cel mai important eveniment din viaţa lor. Îl cunosc pe Andrei Filip de când era mic, este un băiat extraordinar, viitor medic. Sănătate, bucurii, să rămână aşa cum este, neîntinat, să aibă multă ştiinţă de carte, ca medic să profeseze şi să salveze multe vieţi. Copiii de obicei nu îşi doresc să facă ce fac părinţii”, a precizat primarul municipiului Buzău.

La petrecerea organizată după cununia civilă au mai fost invitaţi social-democraţii Paul Stănescu, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita