Încăierare între migranți la granița dintre Serbia și România. Patru sirieni au ajuns la spital

Data publicării:
politie
Foto: INQUAM Photos/ Daniel Stoenciu

O încăierare între migranți a avut loc, noaptea trecută, la granița dintre Serbia și România. Patru bărbați din Siria au ajuns la spital, după ce au fost răniți de câțiva cetățeni afgani și pakistanezi, înainte de a intra ilegal în România, scrie Mediafax.

În noaptea de luni spre marți, poliţiştii de frontieră din Sânnicolau Mare au observat, în Beba Veche, opt persoane care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România.

Conform Poliției de Frontieră, patru dintre ei aveau plăgi la față, gât, mâini și traumatisme la cap. A fost chemată ambulanța, iar ulterior cele 4 persoane au fost duse la spital.

Totodată, au fost anunțate autoritățile de frontieră sârbe pentru a interveni.

Din primele cercetări s-a stabilit că cele opt persoane sunt cetățeni din Siria, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 32 de ani. Aceştia au declarat că, în Serbia, în apropierea graniţei cu România, au avut un conflict cu un grup de cetățeni afgani și pakistanezi.

Starea de sănătate a trei dintre bărbați este stabilă, iar cel de-al patrulea a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Comunismul nu s-a terminat și nici nu poate să se termine niciodată
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"