ÎPS Teodosie, audiat la Constanţa. El i-ar fi promis unui om de afaceri 20% din banii obținuți de la Secretariatul pentru Culte

Data publicării:
ips teodosie in timpul unei slujbe
Arhiepiscopul Teodosie. FOTO: Inquam Photos/ Lavinia Cioacă

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a ajuns miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa pentru a fi audiat în dosarul în care este cercetat pentru cumpărare de influenţă, iar apărătorul său, avocatul Adrian Cuculis, a afirmat că dosarul se bazează doar pe înregistrarea apărută în spaţiul public şi că probabil se încearcă discreditarea lui ÎPS Teodosie.

“Este o audiere care vine să clarifice nişte lucruri. Dosarul, aşa cum am bănuit de la bun început, se bazează doar pe acea înregistrare care a apărut în mod public. Din toate punctele de vedere, indiferent că în momentul de faţă avem o audiere, nu poate să constituie infracţiunea de cumpărare de influenţă sau instagare în vreo formă. Mai mult decât atât probabil că se încearcă discreditarea Înalt Prea Sfinţitului Teodosie. În momentul de faţă, singurele probe din dosar se referă la înregistrarea pe care o cunoaşteţi cu toţii din spaţiul public. Astăzi o să depunem şi noi o notă de probatoriu, să vedem cu ce fost înregistrată, dacă nu cumva e trunchiat materialul respectiv. Chestiuni normal într-o procedură penală”, a declarat Adrian Cuculis, la sosirea la sediul DNA Constanţa, citat de News.ro

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa au anunţat, la începutul lunii decembrie, că au dispus începerea urmăririi penale faţă de suspecţii Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului (funcţionar public în sensul legii penale), pentru cumpărare de influenţă, şi P.I., un consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru complicitate la cumpărare de influenţă.

„În luna iulie a anului 2023, suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menţionată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obţină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenţei pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcţionarilor cu drept de decizie în această privinţă din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. La acea discuţie ar fi participat şi celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică «înţelegerea» respectivă”, arăta DNA.

Potrivit sursei citate, suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanţarea unor lucrări de construcţie ori reabilitare a unităţilor de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.

Investigaţia Recorder în baza căreia a fost declanşată ancheta DNA a fost publicată în 21 noiembrie.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”