Jandarmii au dat 30 de amenzi, în valoare de peste 29.000 lei, în urma protestelor din București. Ar putea fi amendată și Șoșoacă

Data actualizării: Data publicării:
diana sosoaca vorbeste la portavoce in timpul protestului din bucuresti
Protest anti-UE și împotriva restricțiilor la București. Senatorul Diana Șoșoacă, în mijlocul manifestanților Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Jandarmii au dat 30 de amenzi, în valoare totală de 29.950 de lei, organizatorilor manifestațiilor anti-restricții din București și mai multor participanți la protest.

Aproximativ 1.000 de oameni s-au adunat astăzi și în Capitală, atât în Piața Victoriei, cât și la Universitate, pentru a protesta împotriva măsurilor de combatere a pandemiei. Protestatarii nu au purtat mască de protecție, iar de distanțare socială nici nu se putea pune problema. Organizatorii aveau autorizație pentru a strânge la protest maximum 100 de persoane, însă numărul a fost cu mult depășit. La protestul ilegal au participat de fapt în jur de 1000 de oameni.

Organizatorii activităților au fost sancționați contravențional pentru că nu au luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depășirea numărului maxim de 100 de participanți, nu au asigurat respectarea de către aceștia a celorlalte măsuri de protecție sanitară, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 293 din 10 martie 2021 și nu au respectat locul de desfășurare a activităților declarate.

Participanții la adunările publice au fost sancționați pentru că nu au respectat măsurile individuale de protecție sanitară.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea și a altor persoane care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor care se impun, adaugă jandarmeria.

Potrivit informațiilor Digi24, va fi amendată și senatoarea Diana Șoșoacă. Aceasta a partipat la protest pe tot parcursul lui.

În București și în mai multe orașe au avut loc manifestații împotriva restricțiilor impuse de autorități. În București protestatarii s-au adunat în Piața Universității, fără a purta măști și fără a respecta măsurile de distanțare și prevenție. Manifestații asemănătoare au loc și în Cluj, Brașov, Constanța și Galați.

 

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imagini din satelit cu Valencia înainte și după inundațiile catastrofale provocate de fenomenul DANA
Digi FM
"Am localizat mașina, dar ei nu sunt aici". Mărturia unei românce din Spania, ai cărei părinți au dispărut în...
Pro FM
Val de reacții după ce Delia a apărut pe rețelele de socializare într-o altă ținută extravagantă: „Ce este în...
Film Now
Winona Ryder a împlinit 53 de ani. De ce se simte norocoasă alături de partenerul ei: „Avem multe în comun”
Adevarul
Cum se declanșează o afecțiune care provoacă degradarea celulelor creierului. Simptomele bolii apar între 30...
Newsweek
Cu cât crește o pensie dacă vei cumpăra între 1 și 6 ani de vechime? Termenul expiră în 2 luni
Digi FM
Ce este DANA, fenomenul extrem care a lovit Spania. Inundații devastatoare și aproape 100 de morți
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Tim Burton, apariție rară alături de cei doi copii ai lui. Billy Ray și Nell au moștenit trăsăturile tatălui...
UTV
Ilona Brezoianu a povestit despre modul inedit in care si-a cunoscut sotul. „E o poveste cu final fericit."