Sari la conținut

Anchetă după accidentul aviatic de la Vădeni

Imaginile sunt filmate la doar câteva secunde după prăbuşirea aparatului de zbor. Incidentul a avut loc după încheierea mitingului aviatic la care au participat mii de oameni. Pilotul a vrut să mai facă un zbor înainte de plecare, dar a ratat aterizarea, şi s-a prăbușit pe un drum județean din apropiere.

Zona a fost izolată de poliţişti, iar drumul a fost închis. Anchetatorii au ridicat primele probe și au făcut măsurători, iar procurorii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Marcel Codiță, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați: „S-au recoltat probe biologice pentru determinarea îmbibației alcoolice, eventualei îmbibații alcoolice în sânge, dar rezultatele vor fi primite pe parcursul săptămânii ce urmează.”

Pilotul a fost dus la Spitalul Județean din Brăila, dar medicii au decis să îl transfere la spitalul Bagdasar Arsenie din Capitală.

Dr. Uscatu Viorica, manager Serviciul de Ambulanță Brăila: „Multiple traumatisme faciale, traumatism toracic cu fracturi costale și un traumatism de șold cu fractură de col femural. Îi pun viața în pericol?Se pare că nu.”

Pilotul este un bărbat de 54 de ani, cu multă experiență. O anchetă în acest caz fac şi reprezentanţii Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile.