ANI a semnalat zeci de posibile conflicte de interese. Miza: 112 milioane de euro

Data actualizării: Data publicării:
bani euro teanc shutterstock_127466858

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a emis, în 2018, prin intermediul sistemului PREVENT, 69 de avertismente de integritate pentru potenţiale conflicte de interese în proceduri de achiziţie publică cu o valoare totală de 523,5 milioane lei (112,2 milioane euro).



"Dintre acestea, în 61 de cazuri, conducătorii autorităţilor contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese, iar într-un singur caz, ANI a declanşat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, întrucât aceste cauze nu au fost eliminate", informează un comunicat al ANI.

Potenţialele conflicte de interese semnalate de sistem se referă la proceduri de achiziţie publică derulate de autorităţi contractante reprezentând consilii judeţene, primării, instituţii publice de la nivel central şi local, precum şi companii/societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar.

"În anul 2018, sistemul a analizat, cu scopul de a detecta potenţiale conflicte de interese, peste 12.000 de proceduri de achiziţie publică cu o valoare totală de peste nouă miliarde de euro (43,19 miliarde lei). Procedura cu cea mai mare valoare analizată de PREVENT în anul 2018 a fost de 2,87 miliarde lei (aproximativ 615 milioane euro), iar procedura cu cea mai scăzută valoare a fost de 500 lei (aproximativ 107 euro)", se arată în comunicat.

Dintre cele peste 12.000 de proceduri analizate, 14% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, o treime dintre aceste proceduri conţin 64.307 contracte subsecvente (loturi).

"În perioada octombrie - decembrie 2018, ANI a analizat prin intermediul sistemului informatic PREVENT, în vederea prevenirii conflictului de interese, 3.176 de proceduri de achiziţie publică cu o valoare totală de 202,93 milioane lei (43,51 milioane euro)", se mai arată în comunicat.

În aceeaşi perioadă au fost emise nouă de avertismente de integritate în valoare totală de 11,8 milioane lei (2,5 milioane euro).

Sistemul PREVENT gestionat de ANI are ca scop prevenirea conflictelor de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică, prin instituirea unui mecanism de verificare ex-ante. Sistemul identifică în mod automat prezumtivele relaţii ce pot exista între persoane relevante din autoritatea contractantă şi ofertanţi, în cadrul procedurilor de achiziţie publică.

FOTO: AGERPRES

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...