Sari la conținut

C. T. Popescu, la Digi24: Ar trebui să se vadă cine sunt parlamentarii care au validat formularea "şi alte organe specializate"

„Interesantă a fost tomografia peisajului presei- inşi care zbierau în 2012 cerând desfiinţarea CCR acum dau o înaltă apreciere, interesantă apreciere. Ce de fani are SRI în presă, ar trebui să distruibuie nişte tricouri „I love SRI”.

Nu asta era problema că nu o să mai facă interceptări în dosare de corupţie, SRI să-şi vadă de interceptări în materie de siguranţă naţională, iar cele din dosare de corupţie vor fi rulate mai greu, cum a zis doamna Kovesi, dar se va merge înainte.

Am văzut ce a spus Daniel Morar, în cazul dosarelor pe rol, decizia se va aplica potrivit legii şi Daniel Morar vorbea de nulităţi absolute şi relative în raport cu o anumită probă, vorbea şi de camera preliminară unde se validează sesizarea instanţei şi valabilitatea probelor după trimiterea în judecată. Spune Daniel Morar că dacă s-a depăşit faza camerei preliminare, atunci probele rămân.

Timpul în care camera preliminară poate da verde dosarului este de maxim 60 de zile, problema e când e trimis în judecată respectivul. A apărut temerea că ar putea scăpa unii şi alţii care nu sunt trimişi în judecată cu această hotărâre a Curţii.

De ce nu sunt trimişi în judecată? Udrea a fost în arest, la DNA, îşi vede de viaţă, n-am auzit o pronunţare în primă instanţă în legătură cu Udrea, Cocoş, Hrebenciuc, Bica, Pinalti, Ponta, Băsescu, Oprescu. Toţi au dosare.

SRI se bagă în seamă: <avem treabă multă şi nu putem să ne vedem de ea>. Dar nu se poate să nu se facă interceptări în continuare, CCR nu a spus că interceptările sunt interzise deoarece contravin drepturilor omului, ci că legea este formulată vag şi lasă posibilitatea de interpretări.

Ar trebui să se vadă cine sunt parlamentarii care au validat formularea „şi alte organe specializate ale statului”, a declarat Cristian Tudor Popescu la Digi24.