Exclusiv Cătălin Cherecheș încearcă să scape de condamnarea de 5 ani de închisoare. Ce spune avocatul lui

Data actualizării: Data publicării:
catalin chereches
Cătălin Cherecheș a fost vizitat de familie în închisoarea din Germania. FOTO: Inquam Photos / Paul Ursachi

Cătălin Cherecheș a fost vizitat de familie în închisoarea din Germania. Poate primi vizite programate și de sărbători, dar poate să vorbească și la telefon și o face inclusiv cu avocații. Își pregătește apărarea pe toate planurile. În timp ce Ministerul Justiției a trimis în Germania o parte din documentele pentru procesul de extrădare în România, fostul edil încearcă, din nou, să scape de condamnarea de cinci ani de închisoare.

Fostul primar din Baia Mare se află în cea mai mare închisoare din Munchen. Penitenciarul a permis membrilor familiei să-l vadă, iar de sărbători Cătălin Cherecheș va putea să primească vizite, însă cu programare, în funcție de intervalele stabilite.

Răzvan Doseanu, avocat Cherecheș: „A fost vizitat de familie. Am vorbit personal. L-am simțit ca pe un om puternic, așa cum a fost întotdeauna și ca un luptător care încearcă până la urmă să dovedească că legea ar trebui să-i fie aplicabilă și dumnealui.”

Fostul edil a vorbit la telefon și cu avocații săi, după ce a făcut în România un nou demers în justiție ca să scape de condamnarea de cinci ani. Principalul argument este incompatibilitatea judecătoarei pe care socrii lui Cherecheș ar fi încercat să o mituiască.

A depus o contestație în anulare, o ultimă cale extraordinară de atac, prin care judecătorii pot decide să-i anuleze pedeapsa

A depus o contestație în anulare, o ultimă cale extraordinară de atac, prin care judecătorii pot decide să-i anuleze pedeapsa. Curtea de Apel Cluj a decis să judece această contestație în luna aprilie a anului viitor, un termen îndepărtat. De acest lucru însă s-ar putea folosit Cherecheș în fața magistraților germani pentru a anula sau întârzia trimiterea în țară.

Răzvan Doseanu, avocat Cherecheș: „Cred că ar trebui să se judece mai repede, pentru că această incertitudine nu ar trebui să persiste.”

Între timp, statul român a trimis în Germania documente prin care arată că există condiții în penitenciarele din România la standarde europene. Procesul de extrădare nu a început încă. Procurorii germani mai așteaptă de la Ministerul Justiției și documente cu privire la modul în care a fost judecat și condamnat fostul primar în țara noastră.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri