Caz șocant în Timiș: O mamă și-ar fi vândut fetele de 7 și 16 ani unor traficanți de minori. Pentru o minoră a primit 300 de lei

Data actualizării: Data publicării:
politisti ofiteri diicot
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Polițiștii și procurorii DIICOT din Timișoara au făcut, miercuri, șapte percheziții într-un caz șocant. Membrii unui grup infracțional sunt cercetați pentru trafic de minori și act sexual cu un minor. Potrivit anchetatorilor, aceștia au abuzat și exploatat sexual două minore, dintre care una avea 7 ani. Mama acestora ar fi fost plătită cu suma de 300 de lei pentru una dintre minore.

DIICOT Timișoara anunță astăzi într-un comunicat de presă că, începând din februarie 2018, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat cu preocupări pe linia traficului de persoane, prin exploatarea sexuală a tinerelor, prin amenințări și violență, profitând de naivitatea și situația materială precară a acestora.

Membrii grupării au racolat două victime minore, surori, în vârstă de 16, respectiv 7 ani la data comiterii faptelor, pe care le-au exploatat si abuzat sexual, spun procurorii.

„Astfel, victima minoră în vârstă de 16 ani la data faptelor provine dintr-o familie dezorganizată, monoparentală, cu un nivel de trai scăzut. Mama acesteia, mai are o fiică pe care, în cursul anului 2017, când aceasta avea vârsta de 7 ani, a plasat-o unuia dintre suspecții în cauză, în schimbul unei sume de bani, acesta din urmă abuzând sexual fetița, fapt care a generat disfuncții ginecologice acesteia. În cursul lunii februarie 2018, un alt suspect a racolat-o și pe victima minoră, în vârstă de 16 ani, existând indicii că, în acest scop, i-ar fi plătit mamei victimei suma de 300 lei”, arată procurorii.

Minora de 16 ani era forțată să aibă și 30 de clienți pe zi. Unuia dintre ei i s-a făcut milă de ea

Suspectul principal, împreună cu celelalte persoane din grupul infracțional, au exploatat victima de 16 ani prin promisiuni false și abuz de autoritate. Minora era plasată la diferiți clienți racolați din localitatea Uivar. Minora a fost adăpostită iniţial la locuința celui care a racolat-o, în care se mai afla și un prieten al acestuia, mai arată anchetatorii.

„Victima minoră a fost adăpostită în această locuință timp de două săptămâni, în care cei doi au exploatat-o sexual și au plasat-o la diferiţi clienți, pentru a întreține relații sexuale cu aceștia, în schimbul unor sume de bani pe care și le-au însușit în totalitate. Ulterior, cei doi au hotărât să-și dezvolte afacerea și să o plaseze pe victima minoră în alt oraș, unde să racoleze clienții prin anunțuri sexuale postate în ziare locale şi pe diferite site-uri de profil. Astfel, cei doi au transportat-o pe victimă în orașul Bistrița. În prealabil, victima a fost fotografiată în diferite ipostaze pornografice, în vederea promovării unor viitoare anunțuri sexuale. La Bistrița, victima a fost cazată la un hotel, unde unul dintre suspecți a închiriat trei camere, una pentru victima minoră şi alte două pentru membrii grupării. În continuare, acesta s-a ocupat de organizarea activităților de exploatare sexuală a victimei, stabilind prețurile pentru serviciile sexuale prestate și oferindu-i indicații victimei cu privire la modul de a vorbi cu clienții”, precizează procurorii.

„Victima a ajuns să întrețină relații sexuale și cu câte 30 clienți pe zi, iar banii erau însușiți în totalitate de membrii grupării. După o perioadă, victima nu a mai rezistat fizic și psihic și s-a destăinuit unui client, căruia i-a povestit calvarul prin care trecea, iar acestuia i s-a făcut milă de ea, ajutând-o să fugă din hotel. Victima a fost adăpostită la locuința martorului, de unde a fost preluată de către mama sa”, se mai arată în rechizitoriu.

Zece persoane urmează să fie adus la audieri la sediul DIICOT din Timișoara.

(Redactor: George Costiță)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...