Comisie: Secţia de investigare a unor infracţiuni din justiţie, condusă de un procuror şef

Data publicării:
dosare instanta agerpres-21.12016
Dosare aflate in depozitele de arhiva ale Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), situate in Popesti-Leordeni, judetul Ilfov.

Rol sporit al secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie. Parlamentarii din Comisia specială condusă de Florin Iordache au decis că secţia care îi anchetează pe magistraţi să fie condusă de un procuror de rang înalt, un procuror şef, numit şi revocat după aceeaşi procedură ca în cazul şefilor DNA şi DIICOT.

dosare instanta agerpres-21.12016
FOTO: Agerpres

El va fi numit de preşedintele ţării, la propunerea Ministrului Justiţiei, cu avizul CSM. Este amendamentul social-democraţilor care până acum au vrut ca şeful acestei secţii să fie numit de plenul Consiliului Superior al Magistraturii. În plus, aleşii au şi suplimentat personalul secţiei.

Zece procurori, nu opt, aşa cum au decis iniţial, se vor ocupa de magistraţii suspectaţi de corupţie.

Marţi, comisia Iordache va da raportul final pentru legea referitoare la organizarea judiciară. Senatul are ultimul cuvânt.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, zâmbete largi în fața paparazzilor, tensionați în rest. Detaliul care i-a...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...