Conducerea Romgaz, sucursala Târgu Mureș, reținută de DNA

Data publicării:
colaj

Avram Pantelimon și Ioan Ștefan Foto: Romgaz.ro

Este vorba despre Pantelimon Avram, directorul Sucursalei Târgu Mureș a SNGN Romgaz, Ioan Ștefan, directorul tehnic al Sucursalei Târgu Mureș a SNGN Romgaz, Valentin Emil Mincan, șeful Secției de Producție din cadrul SNGN Romgaz – Sucursala Târgu Mureș, și Tiberiu Ioan Olaru, șeful Serviciului Proiectare al Sucursalei Târgu Mureș a SNGN Romgaz. Aceștia sunt suspectați de abuz în serviciu, se precizează într-un comunicat al DNA.

Potrivit procurorilor, cei patru, „invocând existența unor presupuse defecte și emanații de gaze, au hotărât ca o lucrare de deviere a unor conducte de aducțiune de la trei sonde, ce trebuia executată de către o asociere din care făcea parte și Primăria Târgu Mureș, în condițiile construirii unui cartier de locuințe pe raza orașului, să fie realizată din bugetul propriu al societății naționale. Acest lucru a fost posibil prin încălcarea, de către cei patru inculpați, a normelor legale privind disciplina financiară și în construcții, a legislației specifice din domeniul gazelor naturale și mai mult, fără să existe o justificare tehnico-economică.”

Astfel, bugetul SNGN Romgaz - Sucursala Târgu Mureș a fost prejudiciat cu 146.637 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în favoarea asocierii care trebuia să execute lucrarea respectivă, potrivit DNA.

Olaru Ioan Tiberiu, Ștefan Ioan, Mincan Emil Valentin și Avram Pantelimon urmează să fie prezentați Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri