Contraziceri la nivel înalt pe tema amendamentului aleșilor penali

Data publicării:
robert cazanciuc 5603254-Mediafax Foto-Andreea Alexandru-1

Într-un comunicat remis Digi24, Livia Stanciu a menţionat că judecătorii au cerut doar să nu mai analizeze dosarele în care sunt inculpaţi generali.

"În cadrul discuțiilor avute cu premierul și conducerea ICCJ a fost exprimată această dorință foarte clară a Înaltei Curți de a se reduce competența după calitatea persoanei, pentru ca ICCJ să rămână instanță de casație. Am fost de acord cu excluderea din competența Înaltei Curți a ceea ce însemnă judecta în primă instanță a parlamentarilor și a altor categorii”, a spus ministrul.

Preşedintele Curţii Supreme, Livia Stanciu, susţine însă că un singur judecător al Înaltei Curţi a avansat această idee. Opinia nu a fost însuşită de întreaga Curte.

„Inițiativa modificării art. 72 alin. (2) din Constituție, în sensul eliminării persoanelor care au calitatea de deputat sau de senator din competența de primă instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu a aparținut instanței supreme", a subliniat Livia Stanciu.

Livia Stanciu a precizat că Instanţa supremă a formulat o singură propunere, şi anume ca magistraţii Înaltei Curţi să nu mai judece cauzele cu mareşali, chestori sau generali. Comisia de revizuire a Constituţiei a aprobat un amendament din partea UDMR, în urma căruia parlamentarii nu vor mai fi judecaţi la Curtea Supremă, ci de instanţele inferioare. În legislativ există peste 20 de parlamentari anchetaţi, trimişi în judecată sau chiar condamnaţi. Printre cei care ar putea să beneficieze de această modificare se numără chiar şI un membru al comisiei de revizuire, deputatul UDMR Mate Andras Levente. Acesta este cercetat penal pentru conflict de interese. Şi Liviu Dragnea, urmărit penal în dosarul referendumului, ar urma să fie judecat de o instanţă inferioară, conform acestei propuneri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...