Sari la conținut

Corupţie la nivel înalt la Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti. Conducerea a fost trimisă în judecată

 

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru două infracţiuni concurente împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, respectiv folosirea sau prezentarea de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave.

Preşedintele CCIB, Sorin Petre Dimitriu, va fi judecat pentru constituirea unui grup infracţional organizat, folosirea autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, trei infracţiuni de abuz în serviciu şi infracţiunea împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, respectiv folosirea sau prezentarea de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave.

Consiliera acestuia, Gabriela Dumitriu, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la folosirea autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase.

Gabriel Dan Mihuţ, director general la CCIB, este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, folosirea autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase şi trei infracţiuni de abuz în serviciu, iar Laurenţia Vasilescu, director economic al CCIB, va fi judecată pentru săvârşirea infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, respectiv folosirea sau prezentarea de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave.

Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanţei, că Sorin Dimitriu, Gabriel Mihuţ şi Gabriela Dumitriu au conceput, organizat şi pus în aplicare un mecanism care presupunea, pe de o parte, accesarea frauduloasă de fonduri europene pentru diferite proiecte, iar pe de altă parte, "spolierea angajaţilor CCIB de o mare parte din veniturile salariale obținute din activitatea prestată în cadrul proiectelor, prin simularea unei aşa-zise "sponsorizări" către instituţia angajatoare, sumele astfel rezultate fiind cheltuite după bunul plac de către conducerea CCIB".

Cercetările în acest dosar au vizat fapte săvârșite în perioada 2010-2012, în contextul derulării la CCIB a unor proiecte finanțate din bugetul Fondului Social European (FSE) în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).

"Astfel, s-a procedat la cooptarea, în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene contractate de către CCIB, în calitate de beneficiar, a angajaților Camerei, prin semnarea de acte adiționale la contratele individuale de muncă. Angajații urmau să deruleze activitatea curentă în cadrul Camerei, pentru care primeau salariu și, în plus față de aceasta, urmau să presteze diferite activități în cadrul proiectelor derulate de Cameră, pentru care primeau remunerație în funcție de bugetul fiecărui proiect, sume provenind din fonduri europene. Din totalul de 58 de angajați ai instituției, 48 de angajați desfășurau activități în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Presupus contract de asistenţă juridică: Mihail Vlasov primea lunar o sumă egală cu salariile a 50 de angajaţi

În perioada septembrie 2010 - martie 2012, CCIB a încasat sponsorizări în valoare de 4.015.334,42 lei din care 43.373,07 lei de la persoane juridice și 3.970.741 lei de la persoane fizice, în principal angajați.

Fostul şef al Camerei de Comerţ a fluturat un teanc de bani în faţa judecătorilor şi apoi a aruncat bancnotele pe jos: Eu nu sfidez justiţia, am fost judecător

Banii astfel obținuți erau folosiți de Dimitriu Sorin-Petre și Mihuţ Gabriel-Dan nu pentru sponsorizări, ci pentru patrimoniul CCIB, asupra căruia dețineau controlul, spun procurorii.

Deşi teoretic, sumele respective ar fi trebuit să fie destinate unor acte de sponsorizare pentru activităţi culturale, artistice sau sportive, Dimitriu plătea sume considerabile din salariile angajaţilor către preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov, prin intermediul unui presupus contract de asistență juridică cu un onorariu exorbitant.

În acest fel, o sumă egală cu salariile a aproape 50 de angajați în decurs de o lună era pusă la dispoziția lui Mihail Vlasov, fără o justificare pertinentă din punct de vedere juridic și economic, în condiţiile în care CCIB avea un departament juridic.

Astfel, în luna decembrie 2010, suma încasată din sponsorizări de la angajați a fost de 209.065 lei, iar din această sumă, 110.000 lei au fost depuși într-un cont bancar cu explicația „încasări diverse”. Din acest cont, în data de 16.12.2010 a fost virată suma de 107.492,50 lei către Cabinetul de avocat Mihail M. Vlasov.

În plus, pentru două proiecte finanţate din fonduri europene, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a prezentat declarații false, în baza cărora a obţinut finanţările.