Sari la conținut

Corupție la Suceava. O bătrână de 72 de ani povestește cum au decurs audierile la DNA București

Bogdan Bărbuţă, judecător la Rădăuţi, în judeţul Suceava, a fost reţinut pentru că şi-ar fi folosit funcţia pentru a-şi face viaţa de zi cu zi mai uşoară. De la alimente la bani, toate erau binevenite în biroul său. Unui medic stomatolog i-a promis chiar că îl va scăpa de un dosar dacă îi repară dantura.

Procurorii spun că judecatorul Bogdan Bărbuță primea adesea atenții din partea celor care aveau procese pe rol. Sume importante de bani, sticle cu alcool, miere de albine, bomboane de ciocolată, ouă și găini, toate acestea ca să dea sentințe favorabile.

Practic, spun anchetatorii, dosarul era moneda de schimb a judecătorului. Nu e de mirare că în doar patru zile magistratul a dat 69 de decizii în cauze care vizau aceeaşi persoană - un om de afaceri local.

Hotărâri judecătoreşti date de Bogdan Bărbuţă la cererea unui om de afaceri

- 22.03.2005 - 21 de hotărâri judecătoreşti

- 23.05.2005 - 25 de hotărâri judecătoreşti

- 30.09.2005 - 12 hotărâri judecătoreşti

- 18.10.2005 - 11 hotărâri judecătoreşti

(sursa: comunicat DNA)

Bătrână, la DNA: Mi s-a făcut rău, mi-au dat pizza. „Acum recunoști?”

În acest dosar procurorii anticorupţie au audiat mai multe persoane din Suceava. Printre acestea şi o femeie de 72 de ani. După mai bine de o oră de audieri, procurorii i-au dat drumul acasă. Doar că bătrâna nu avea cum să ajungă la Suceava. Abia se crăpase de zi când jandarmii au luat-o de acasă şi nu i-au spus că merg la Bucureşti.

Maria Cociorvan a povestit pentru Digi24 cum au decurs lucrurile: „M-au luat cum ia uliul găina, fără niciun ban, fără nimic și m-au dus la București.

M-au întrebat de un om, le-am spus, nu îl cunosc, nu l-am văzut, nici nu îl știu. Și atunci mi s-a făcut rău, m-au scos pe sală, afară, mi-au dat apă, mi-au adus nişte pizza, și am stat o bucată și când am intrat înapoi au spus: „Acuma recunoști? Dai declarații?". Și am spus: nu dau nicio declarație, că nu am pentru ce. (...) I-am spus la procuror, eu ies în stradă și cerșesc. Eu n-am un leu. n-am nici mâncare, nici bani de drum, nimic. Nu i-a păsat la procuror.

(...) Un om, nu-l cunosc, cu ochelari, înalt, a venit și m-a cuprins după cap și a zis „mamaie, nu ai bani?", „Nu am un leu” și a băgat mâna în buzunar și a scos 1 milion și mi-a dat 1 milion. (...) Ca să am de drum. L-am cuprins și l-am pupat!”.

Procurorii spun însă că nu au adus-o pe femeie 500 de kilometri degeaba. Ea ar fi dat mită unui judecător ca să-i ajute nepotul să recupereze un teren.