Sari la conținut

Corupţie mărturisită. Secureanu recunoaşte că a luat banii spitalului

Florin Securenu, fostul manager al spitalului Malaxa, a recunoscut în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti că a luat bani din casieria spitalului pentru el şi apropiaţii săi. Arestat preventiv de şapte luni, Florin Secureanu încercă să scape din spatele gratiilor şi a invocat o serie de probleme de sănătate.

Vă aduc la cunoștință că regret faptele care mi se impută și le recunosc. La ultima întrevedere cu procurorii, am recunoscut absolut toate acuzațiile care mi-au fost aduse. Mărturia mea oscilantă din timpul urmăririi penale s-a datorat faptului că doream să văd mai întâi finalizate expertizele efectuate în dosar. Am recunoscut toate faptele, pe care le regret”, a spus fostul manager în sala de judecată.

Rugămintea mea este să îmi schimbați măsura preventivă. Am probleme pulmonare și acestea pot fi tratate doar în instituțiile spitalicești. Am o lucrare de stomatologie care a rămas neterminată și ar putea duce la septicemie. Vreau să vă aduc la cunoștință că doresc să acopăr din prejudiciu. Am un vecin are dorește să achiziționeze un imobil pe care îl dețin. Vreau să îmi manifest intenția de a acoperi o parte din prejudiciu, pentru a demonstra buna mea credință față de faptele comise”, a adăugat el.

Fostul manager al Spitalului Malaxa din Capitală Florin Secureanu, arestat preventiv din decembrie anul trecut, a fost trimis în judecată de DNA în 15 mai dosarul în care este acuzat că a conceput şi a pus în aplicare mai multe mecanisme prin care şi-a însuşit peste 9 milioane de lei din patrimoniul spitalului, care s-a constituit parte civilă în acest caz. Secureanu este judecat pentru delapidare (cinci fapte, din care una cu consecinţe deosebit de grave) şi luare de mită.

Alături de Secureanu au mai fost trimişi în judecată, în libertate, Margareta Preda, la data faptei director financiar-contabil al Spitalului Malaxa, pentru două infracţiuni de complicitate la delapidare; Traian-Alexandru Nica, la data faptelor specialist IT la acelaşi spital, pentru complicitate la delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată; Paul Stoica, la data faptelor şef al Serviciului Tehnic - Administrativ al Spitalului Malaxa, şi Ştefan-Lucian Nicolae, la data faptelor tehnician administrativ la aceeaşi unitate medicală, pentru complicitate la delapidare şi fals intelectual, precum şi Eugen Răsoiu, Eugenia Dumitru şi Simona Trandafir, la data faptelor administratori ai unor societăţi comerciale, pentru complicitate la delapidare, dar şi Cristian Ioniţă şi Mihai Mesner, de asemenea administratori ai unor firme, pentru complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani.

Florin Secureanu a fost manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din Bucureşti în perioada 1 aprilie 2007 - 29 noiembrie 2016, timp în care „a conceput şi pus în aplicare mai multe mecanisme prin care şi-a însuşit sume semnificative de bani din patrimoniul spitalului, în cuantum total de 9.144.053,4 lei”, se arată în rechizitoriul procurorilor.