CSM vrea lista magistraților cu pensii de 1 miliard de lei vechi/lună

Data publicării:
ghe muscalu csm

Consiliul Superior al Magistraturii urmează să solicite Casei Naționale de Pensii o situație privind pensiile magistraților în cuantum de 100.000 lei și peste, după ce ministrul Justiției, Raluca Prună, a afirmat că ar exista 60 de astfel de cazuri, potrivit Agerpres.

ghe muscalu csm

Procurorul Gheorghe Muscalu, membru al CSM, a propus, joi, în plen, ca instituția să se adreseze Casei Naționale de Pensii în privința acestei situații.

"Indiferent cum ar interpreta un judecător legea, iar legea de acum, articolul 81, alineatul 1 este foarte clar și corelează și cu 81, alineatul 3. Pensia se stabilește în raport de indemnizația obținută în ultima lună de activitate. Nimeni nu poate să aibă într-o lună de activitate indemnizație de 130.000 de lei, astfel încât să obțină o pensie de 100.000 de lei. Chiar dacă mergem pe legea veche, anterior modificării, în care se spunea media veniturilor pe ultimele 12 luni, nu se poate ajunge la așa ceva, pentru că drepturile salariale restante obținute și recunoscute prin hotărâri judecătorești nu reprezintă venituri lunare. (...) Vă propun să solicităm Casei Naționale de Pensii cuantumul pensiilor mărite peste 20.000 de lei, după care eu cred că trebuie verificat modul în care au fost aplicate aceste pensii. (...) Mă mâhnește faptul că există la acest moment în sistem, dacă există, oameni care au pensii de zeci de mii de lei", a afirmat Muscalu.

În urma discuției, membrii CSM au fost de acord cu o asemenea solicitare, stabilind, însă, ca ea să se refere doar la pensiile în cuantum de 100.000 de lei și peste.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașele din România prin care ar putea trece trupele NATO într-o situație de urgență. De ce drumurile devin...
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
Ce transporta singurul avion civil care a avut voie să zboare după atentatele de la 11 septembrie
Newsweek
Noua lege a pensiilor, criticată dur de un expert. Cine sunt pensionarii care au pierdut la recalculare?
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce părere are Angelina Jolie despre decizia copiilor ei de a renunța, pe rând, la numele Pitt: „Vrea doar ca...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă