Sari la conținut

Curtea Constituţională, despre arestul la domiciliu

 

Curtea Constituţională (CC) a decis, în 7 mai, că dispozițiile articolului 222 din Codul de procedură penală (CPP) încalcă legea fundamentală, întrucât nu este precizată durata maximă a arestului la domiciliu în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii în primă instanţă.

În cadrul motivării deciziei se arată că arestul la domiciliu reprezintă o măsură intruzivă ce poate afecta drepturi şi libertăţi fundamentale, respectiv libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, dreptul la învăţătură şi munca şi protecţia socială a muncii.

"Ingerinţa analizată nu este însă proporţională cu cauza care a determinat-o, aşa încât Curtea reţine că dispunerea măsurii arestului la domiciliu, în procedura de cameră preliminară şi a judecăţii în primă instanţă, fără a se reglementa cu privire la termenele pentru care poate fi dispusă şi durata maximă a acesteia, nu asigură un just echilibru între interesul public şi cel individual, întrucât această măsură poate fi dispusă pentru o perioadă nelimitată de timp", conform motivării CC.

Principiul proporţionalităţii, precizează sursa citată, implică restrângerea drepturilor sau libertăţilor fundamentale.

"Din moment ce autorităţile publice pot recurge la restrângerea exerciţiului unor drepturi în lipsa unor alte soluţii, pentru salvgardarea valorilor statului democratic, este logic ca această măsură gravă să înceteze de îndată ce a încetat şi cauza care a provocat-o", se mai arată în motivare.

Curtea a constatat că, prin omisiunea legiuitorului de a reglementa în cuprinsul articolului 222 din CPP termenul şi durata maximă a măsurii preventive a arestului la domiciliu luate în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii în primă instanţă, se încalcă libertatea individuală, libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, libertatea întrunirilor, munca şi protecţia socială a muncii şi este restrâns exerciţiul drepturilor sau libertăţilor fundamentale.