Sari la conținut

Dan Voiculescu a depus o contestaţie în anulare în dosarul ICA 

 

Dan Voiculescu cere anularea condamnării MediafaxFOTO

Anterior acestei cereri, alţi doi condamnaţi în dosar au depus contestaţii în anulare, dar solicitările lor au fost respinse.

Astăzi, instanţa urmează să se pronunţe asupra admisibilităţii cererii, iar în cazul în care solicitarea va îndeplini condiţiile legale se va stabili un termen de judecată.

Avocaţii lui Dan Voiculescu au înaintat o cerere de strămutare a judecării acestei contestaţii pe motiv că judecătorii Curţii de Apel nu ar fi imparţiali, dar instanţa supremă – învestită pentru judecarea acestei solicitări – a respins-o. Astfel, procesul a rămas la Curtea de Apel Bucureşti.