De ce i s-a făcut rău Elenei Udrea în închisoare. Ce diagnostic i-au pus medicii

Data actualizării: Data publicării:
elena udrea
De ce i s-a făcut rău Elenei Udrea în închisoare FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Elena Udrea a fost transportată, joi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti pentru investigaţii, după ce ar fi leşinat la Penitenciarul Târgşor, acolo unde se află încarcerată pentru a-şi ispăşi pedeapsa primită în dosarul Gala Bute.

În urma investigațiilor medicale efectuate, inclusiv o tomografie computerizată, Elena Udrea a fost diagnosticată cu lipotimie, potrivit observatorulph.ro. Lipotimia este o stare de leșin fără oprirea respirației și a activității cardiace.

Elena Udrea a fost dusă înapoi la penitenciar după aproximativ 3 ore.

Conform datelor comunicate de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Prahova, la ora 11,36 s-a primit o solicitare la Penitenciarul Târgşor pentru o femeie în vârstă de 49 de ani, cu status postlipotimie.

Surse oficiale au confirmat, pentru AGERPRES, că persoana care a necesitat îngrijiri medicale este Elena Udrea.

„La solicitare s-a deplasat o ambulanţă cu medic. La sosirea ambulanţei, pacienta era conştientă, stabilă hemodinamic. Pacienta a fost transportată la UPU Ploieşti pentru investigaţii suplimentare”, a precizat SAJ Prahova.

Elena Udrea a pierdut ultima şansă de a scăpa de închisoare în dosarul „Gala Bute”

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins luni, ca nefondat, recursul în casaţie, o cale extraordinară de atac, prin care Elena Udrea a solicitat anularea condamnării de şase ani de închisoare primită în dosarul "Gala Bute".

Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul lui Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, care are o condamnare de cinci ani închisoare. În prezent, acesta este eliberat provizoriu pentru a se trata de cancer.

Recursul în casaţie a fost ultima şansă a Elenei Udrea de a obţine anularea pedepsei de şase ani, în condiţiile în care celelalte încercări ale sale nu au avut succes.

Udrea este deţinută în Penitenciarul Târgşor începând din luna iunie, când a fost extrădată din Bulgaria, unde plecase în ziua pronunţării condamnării.

Solicitarea depusă de Elena Udrea a fost dezbătută pe 10 octombrie, când fostul ministru a fost adus în sala de judecată, însă magistraţii au avut nevoie de trei săptămâni pentru a lua o decizie în acest caz.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri