Sari la conținut

DNA a închis dosarul lui Adrian Năstase privind dobândirea imobilului din Zambaccian

 

Sursele citate au precizat că procurorii anticorupţie au hotărât, la începutul acestui an, închiderea dosarului "Zambaccian II", în care Adrian Năstase, Dana Năstase, avocata Marieta Anastasescu, proprietara unuia dintre imobilele din strada Zambaccian, dar şi alte persoane erau vizaţi în legătură cu modul în care fostul premier ar fi dobândit întregul imobil din strada Zambaccian.

Potrivit aceloraşi surse, dosarul a fost deschis ca urmare a denunţului Cristinei Popa, fostă angajată la societăţile Conimpuls şi Vertcon. Aceasta arăta, în denunţul formulat cu ani în urmă, că întregul imobil din Zambaccian ar aparţine soţilor Năstase.

În acest dosar, anchetatorii au încercat de două ori, respectiv în 2008 şi 2009, începerea urmăririi penale pe numele fostului premier, prin solicitări adresate Parlamentului. În ambele cazuri, cererile procurorilor DNA de acordare a unui aviz pentru începerea urmării penale pe numele lui Năstase au fost respinse, au precizat sursele citate.

Astfel, procurorii au ajuns în impas cu ancheta, iar în acest context, la începutul anului 2014, au dispun neînceperea urmăririi penale în acest dosar, potrivit aceloraşi surse.

În această cauză s-a verificat modalitatea de dobândire a imobilului din strada Zambaccian, celelalte dosare în care Năstase a fost condamnat neavând legătură cu modul direct de dobândire a imobilului, ci cu importul unor bunuri din China şi cu lucrări la imobilele din strada Christian Tell şi din localitatea Cornu, au mai arătat sursele citate.

Instanţa supremă i-a condamnat în 6 ianuarie, în dosarul "Zambaccian", pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Năstase a fost încarcerat în aceeaşi zi.