Sari la conținut

DNA cere un nou mandat de arestare pentru Darius Vâlcov

 

Darius Vâlcov: MediafaxFoto

Procurorii DNA au propus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 7 aprilie a lui Darius Vâlcov.

Infracţiunea de care este acuzat este efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale.

Măsura arestării preventive a fost propusă de procurori având în vedere că Senatul a încuviințat cererea de arestare preventivă „pentru acele aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că Darius Vâlcov a săvârşit infracțiunea sus menționată, prin prisma calităților deținute de acesta de-a lungul timpului, de primar al municipiului Slatina, senator în Parlamentul României și membru al Guvernului României”.

„Concret, potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă a rezultat că, începând cu anul 2011 și până în prezent, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși.

Produsul infracțional obținut în urma săvârșirii infracțiunilor față de care se efectuează cercetări (trafic de influență și efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale) a fost depozitat într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate, acesta conținând următoarele:

- 90.000 dolari,

- 1.323.850 lei,

- 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme,

- un tablou cu ramă aurie, inscripționat Renoir,

- un tablou inscripționat Jean Cocteau,

- o pictură pe lemn, inscripționat Aurel Acasandrei.

Ulterior, ca urmare a perchezițiilor domiciliare, s-au identificat 101 tablouri, despre care există indicii că ar fi fost achiziționate, prin interpuși, de către inculpatul Vâlcov Bogdan Darius, cu banii presupus obținuți din comiterea infracțiunilor pentru care se efectuează cercetări, în respectiva cauză. Pe tablouri figurează semnătura unor pictori celebri cum ar fi PABLO PICASSO (două gravuri și un desen în cărbune), ANDY WARHOL, NICOLAE TONITZA, ȘTEFAN LUCHIAN, GHEORGHE PETRAȘCU, CONSTANTIN PILIUȚĂ, CORNELIU BABA, HORIA BERNEA, OCTAV BĂNCILĂ etc”.