Sari la conținut

DNA: TelDrum, controlată de Liviu Dragnea

20 de milioane de euro şi 30 de milioane de lei. Atât au calculat până acum procurorii anticorupţie că ar fi furat Liviu Dragnea şi alţi 8 apropiaţi de-ai săi din bugetul judeţului Teleorman şi din bani europeni. E un dosar pornit de la sesizări ale inspectorilor anti-fraudă europeni. Iar mecanismul ilegalităţilor a fost reconstituit de procurorii români. Potrivit acestora, o companie din subordinea Consiliului Judeţean a fost privatizată, persoane apropiate lui Dragnea au fost numite administratori, apoi societatea a devenit principalul beneficiar al contractelor cu bani publici. E vorba de TelDrum, despre care procurorii spun că a fost folosită pentru îmbogăţirea grupului de la Teleorman şi pentru finanţarea campaniilor electorale.

Liviu Dragnea a negat tot timpul că ar avea o legătură cu cea mai prosperă firmă din Teleorman. Astăzi, însă, procurorii l-au contrazis. Investigaţiile lor încep cu „privatizarea societăţii TelDrum şi trecerea acesteia din patrimoniul Consiliului Judeţean în sfera de influenţă şi control a lui Liviu Dragnea, prin interpuşi”, a precizat Livia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA.

Este prima dată când procurorii fac legătura directă între preşedintele PSD şi această firmă.

„Astăzi, procurorii au pus sub urmărire penală mai multe persoane printre care şi Liviu Nicolae Dragnea pentru trei infracţiuni. Liviu Nicolae Dragnea ar fi iniţiat un grup organizat care este activ şi astăzi”, a adăugat purtătorul de cuvânt al DNA.

Liderul PSD este acuzat de constituire de grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi fraude cu fonduri europene. Alături de el au fost puse sub acuzare alte opt persoane: oameni de afaceri şi foşti ori actuali funcţionari din Consiliul Judeţean Teleorman. Procurorii spun că aceştia au condus judeţul împreună încă din anul 2001.

Ce informaţii aveţi despre toată povestea asta?

„N-am nici informaţie”, a declarat Marian Fișcuci, acționar majoritar TelDrum SA.

Procurorii îşi sprijină acuzaţiile pe sesizarea specialiştilor de la Oficiul European Antifraudă, care au arătat că succesul TelDrum este clădit pe ilegalităţi.

Investigaţiile arată că Liviu Dragnea ar fi gândit un plan diabolic pentru a pune mâna pe banii judeţului, dar şi pe sume importante din fondurile pe care Uniunea Europeană le-a pus la bătaie pentru modernizarea României.

Privatizarea societăţii TelDrum a fost primul pas. Apoi, Liviu Dragnea, ca şef al Consiliului Judeţean Teleorman, a semnat cumpărarea unui utilaj pentru asfaltare. Utilajul a ajuns prin mai multe aranjamente în administrarea şi apoi în proprietatea TelDrum, care între anii 2002 şi 2005 a pus mâna pe toate contractele pentru reabilitarea și întreținerea structurii rutiere a judeţului. Ulterior, când s-a aflat că lucrările publice erau atribuite fără licitaţie societăţii TelDrum, consiliul judeţean a inclus în caietul de sarcini, ca şi condiţie, utilizarea utilajului. Practic, contractele au ajuns tot la TelDrum. Procurorii spun că membrii grupului au interpus de mai multe ori firme între Consiliului Judeţean sau alte entităţi administrative şi societatea TelDrum pentru a nu se vedea cine profită de pe urma statului. Un alt pas, care de altfel a atras atenţia reprezentanţilor europeni, a fost implicarea firmei TelDrum în contracte cu finanţare de la UE. Procurorii spun că finanţările au fost obţinute cu documente false”, se arată în rechizitoriu.

Un exemplu dat de procurori este reabilitarea a 50 de kilometri dintr-un drum judeţean din Teleorman. Cu bani europeni.

Procurorii DNA spun că, în 2009, Liviu Dragnea cu ajutorul a doi funcţionari din CJ Teleorman, care au şi falsificat mai multe documente, a înlesnit ca firma Tel Drum să câştige licitaţia de asfaltare, aproximativ 50 de kilometri de pe Drumul judeţean 506. Valoarea proiectului era de 62,5 milioane de lei, dintre care aproximativ 7 milioane de euro erau bani din fonduri europene. Procurorii spun că după ce licitaţia a fost câştigată, reprezentanţii firmei au falsificat devizul şi au mărit artificial valoarea contractului până la 14 milioane de euro.

Aranjamentele erau de natură să-i mulţumească pe toţi membrii grupării. Angajaţii Consiliului Judeţean Teleorman şi-au asigurat funcţii de conducere în cadrul instituţiei. Oamenii de afaceri implicaţi, susţin anchetatorii, ar fi beneficiat de contracte cu statul sau din fonduri europene şi, la rândul lor, ar fi avut beneficii materiale de pe urma acestora.

Liviu Dragnea în schimb, arată procurorii DNA, ar fi avut atât beneficii personale, ar fi beneficiat şi de donaţii pentru partid din a cărui conducere face parte şi bunuri materiale ar fi ajuns inclusiv la fosta sa soţie dar şi la fiul său.

Întreaga grupare de la Teleorman, dar şi cei din jurul ei, ar fi trăit pe picior mare încă de la începutul anilor 2000.

De exemplu, PSD ar fi fost finanţat la alegerile din 2009, cu două milioane şi jumătate de lei de firmele investigate acum de procurorii DNA.

Şi fiul lui Liviu Dragnea şi-a finanţat, tot din bani de la Tel Drum, pasiunea destul de costisitoare: maşinile sport. Cu 100.000 de euro şi-a preparat cel mai puternic Volkswagen din Europa - are peste 700 de cai putere.

Acest al treilea dosar între coperţile căruia este prins președintele PSD și nu este singurul în centru căruia se află firma TelDrum.

Liviu Dragnea a negat că ar avea vreo legătură cu Tel Drum. „Resping categoric toate acuzațiile. S-a vorbit în acel comunicat de multe lucruri neadevărate. De ce le-au pus acolo fără să le verifice nu știu”, a mai spus Liviu Dragnea. El a adăugat că nu intenționează să demisioneze.