Firma Tel Drum are de plătit în insolvență datorii de peste 70 milioane lei, către cel puțin 120 de creditori

Data publicării:
170809_TELDRUM_ALEXANDRIA_06_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Firma Tel Drum, intrată în insolvență la începutul anului, va trebui să achite datorii de peste 70 milioane lei, în principal către bănci, Fisc, dar și către Primăria Craiova, conform tabelului preliminar de creanțe, anunță Profit.ro.

Pe lista băncilor creditoare figurează Intesa (2,69 milioane lei), Libra Internet Bank (1,3 milioane lei) și Unicredit (9,3 milioane lei), la care se adaugă plăți de achitat către ANAF (5,3 milioane lei), Primăria Craiova (10,8 milioane lei) și Compania Națională de Investiții (1,6 milioane lei), lista totală incluzând peste 120 de creditori, inclusiv acționari ai firmei.

La începutul anului, firma Tel Drum şi-a cerut insolvenţa, avocatul firmei precizând pentru Profit.ro că "falimentul" este materia care face obiectul cererii. Dosarul a fost înregistrat în 17 ianuarie, la Tribunalul Teleorman, în aceeaşi zi în care DNA a extins urmărirea penală în cazul Tel Drum, în dosarul în care este cercetat şi Liviu Dragnea, şi a instituit măsuri asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale firmei, precum şi asupra sumelor de bani ce urmează a-i fi virate.

În 13 noiembrie 2017, liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost pus sub urmărire penală sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanţi ai firmei Tel Drum.

Potrivit procurorilor, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri.

Prejudiciul în acest dosare ste de 30 de milioane de lei prin abuz în serviciu şi de 20 de milioane de euro prin fraudarea fondurilor europene.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...