Sari la conținut
News Alert

Fiscul a recuperat de la George Becali prejudiciul de 1,7 milioane de euro din dosarul „Valiza”

„Urmare a demersurilor întreprinse de către organele de executare silită, contravaloarea în lei a celor 1.700.000 euro, respectiv suma de 7.650.850 lei, a fost virată de Banca Comercială Română, sucursala Unirii, la Trezoreria operativă Ilfov, în data de 23.01.2015.”, se arată în răspunsul ANAF.

În 2013, magistrații ICCJ hotărau menținerea sechestrului asigurator dispus asupra sumei de 1.700.000 euro.

George Becali a fost eliberat condiționat din închisoare în aprilie 2015, după ce a executat o treime din pedepasa de trei ani și lase luni de închisoare, rezultată prin contopirea pedepselor primite în dosarul „Valiza”, în cel privind sechestrarea de persoane și în cel al schimbului de terenuri cu MApN.

Dosarul „Valiza”: în luna mai 2008, George Becali a fost acuzat de procurorii anticorupție de dare de mită deoarece a vrut să cumpere rezultatul meciului dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj, intenționând astfel să le ofere jucătorilor de la „U” Cluj suma de 1.700.000 de euro, transportată într-o valiză.

În același dosar au fost condamnați și Victor Pițurcă, la un an de închisoare cu suspendare, pentru favorizarea infractorului, și Teia Sponte, fost vicepreședinte în Consiliul de Administrație al Clubului Steaua București, care a primit doi ani de închisoare cu suspendare.