Florin Iordache: „Există o cauză de revizuire a dosarelor pe nelegalitatea compunerii completelor”

Data actualizării: Data publicării:
171123_iordache COMISIE_SPECIALA_JUSTITIE_02_INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Și Înalta Curte trebuie să respecte legea, a fost reacția lui Florin Iordache, fost ministru PSD al justiției, în prezent președintele Comisiei speciale parlamentare pentru modificarea legilor justiției, după decizia Curții Constituționale privind compunerea completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte. El spune că așteaptă motivarea CCR pentru a vedea cum vor fi afectate dosarele deja soluționate de completele de 5 judecători, dar că există posibilitatea revizuirii dosarelor pe motivul nelegalității compunerii completelor de judecată.

„E foarte clar că, în completul de 5 judecători, dacă toți 5 trebuie să fie trași la sorți, dacă șeful de secție, președintele sau vicepreședintele fac parte din complet, automat vor conduce completul.

Dacă noi am dat o lege și am spus că din 23 iulie acest an a intrat în vigoare și trebuia să se constituie completele prin tragere la sorți la Înalta Curte, nu credeți că și ÎCCJ ar trebui să respecte o lege?

Din câte știu eu, din 2014 ar fi trebuit să intre în vigoare această normă cu tragerea la sorți, pentru că altfel, așa cum am stabilit noi la un moment dat, în Codul de procedură penală – și exista și până acum – chiar există o cauză de revizuire a dosarelor pe nelegalitatea compunerii completelor”, a spus Florin Iordache.

Întrebat dacă vor fi afectate toate dosarele care au ajuns la completele de 5 din 2014 încoace, Iordache a spus: „Așteptăm și noi motivarea, nu am văzut decât comunicatul, dar repet: au fost o serie întreagă de români care au avut de suferit printr-o compunere nelegală și, ca o concluzie, e aceea că, dacă avem o lege, și Înalta Curte trebuie să o respecte”.

„Comunicatul CCR a spus așa: că se aplică de îndată, asta înseamnă că aceste dosare care se află pe rol acum fără îndoială trebuie toți cei 5 să fie trași la sorți, iar dosarele care au fost soluționate, fără îndoială dau posibilitatea celor nemulțumiți să solicite în instanță faptul că acel complet a fost nelegal constituit”, a mai spus Florin Iordache.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...